După decizia Curţii de Apel Cluj, Cătălin Cherecheş îşi reia mandatul de primar al municipiului Baia Mare

0
363

Curtea de Apel Cluj a admis, ieri, contestaţia primarului suspendat al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, la o decizie a Tribunalului Cluj şi a decis ridicarea măsurii controlului judiciar, astfel că acesta poate reveni la Primărie.
„În temeiul art. 206 din Codul de procedură penală raportat la art. 215 alin. 9 din Codul de procedură penală, admite contestaţia formulată de inculpatul C.C. împotriva încheierii penale nr. 49/J din 27.04.2017 a Tribunalului Cluj. În temeiul art. 215 alin. 9 din Codul de procedură penală, înlătură din conţinutul măsurii preventive a controlului judiciar obligaţia prevăzută de art. 215 alin. 2 lit. e din Codul de procedură penală (de a nu exercita funcţia de primar al municipiului Baia Mare) şi de a nu comunica în mod direct sau indirect cu martorii PCE, MLA, NM şi RA – obligaţie impusă în temeiul art. 215 alin. 2 lit. d din Codul de procedură penală. În temeiul art. 275 alin. 3 Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 10 mai 2017”.
Cătălin Cherecheş a fost arestat preventiv, pentru luare de mită în formă continuată, de Tribunalul Cluj, în 27 aprilie 2016, pe o perioadă de 30 de zile, iar Curtea de Apel Cluj a menţinut această hotărâre. Tribunalul Maramureş a prelungit, în 24 mai 2016, arestul preventiv al acestuia. Cătălin Cherecheş s-a aflat, în perioada august – decembrie 2016, în arest la domiciliu, după care a fost plasat sub control judiciar.
Cătălin Cherecheş a fost reales, în urma alegerilor locale din iunie 2016, în funcţia de primar al municipiului Baia Mare, cu peste 70% din voturi. Deşi se afla în arest în Penitenciarul Gherla, Cătălin Cherecheş a depus jurământul, dar a fost suspendat din funcţie prin ordin al prefectului judeţului Maramureş.
Ieri, în Piaţa Cetăţii, din Baia Mare, Cătălin CHERECHEŞ a organizat o întîlnire cu mass-media locală. Iată principalele sale gînduri înainte de a reocupa fotoliul de primar al municipiului Baia Mare.
primaria bm„Am bucuria, după un an de zile, să mă adresez dumneavoastră, în calitate de primar al municipiului Baia Mare cu atribuţii reluate. Nu voi vorbi despre justiţie şi despre procesul în care am fost implicat şi care mi-a fost orchestrat, pentru că nu mi s-a făcut justiţie. Consider acest act doar un act de normalitate. Mi s-au viciat drepturile ca şi om, mi s-au viciat drepturile ca şi cetăţean şi am fost acuzat pe nedrept. Mă voi lupta pentru a-mi dovedi nevinovăţia, într-un stat în care instituţiile trebuie să dovedească vinovăţia, dar lupt pentru demnitatea mea şi mă lupt pentru onoarea mea, mă lupt pentru lacrimile pe care le-a vărsat mama şi pentru tot ceea ce înseamnă mizeria în care am fost tîrît. Astăzi, inclusiv cetăţenilor municipiului Baia Mare, celor care m-au votat, li s-a făcut un act de dreptate, pentru că votul cetăţenilor este ridicat la rang de instituţie democratică în acest stat şi acest lucru trebuie respectat. Şi sînt bucuros să văd că instanţele din România, într-o undă de normalitate, au constatat acest lucru. Am astăzi încrederea reînnoită în justiţie şi în instituţiile statului şi cred că acest proces nu trebuia să se întîmple, viciind drepturile mele şi drepturile cetăţenilor, blocînd un oraş şi arătînd cum poţi să distrugi absolut tot. Mă bucur foarte mult că, azi, în Piaţa Cetăţii, au început să apară cei care mătură, a început să sune inclusiv clopotul… Sînt un om corect, sînt un om demn şi sînt un om care lupt pentru adevăr. Am învăţat foarte multe lucruri în acest an. Am învăţat să fiu şi mai bun, am învăţat să fiu şi mai tolerant şi vin, astăzi, înapoi la treabă, fără nici un fel de ranchiună, fără nici un fel de supărare pe unii sau pe alţii, vin ca să unim Baia Mare şi vin ca să aducem normalitatea în acest oraş şi pentru a-i face pe cetăţeni să se simtă bine şi mîndri în acest oraş. Sînt onorat de votul pe care mi l-au acordat, dar, în primul rînd, sînt onorat şi obligat de toată susţinerea pe care mi-au acordat-o în această perioadă de umilinţă, în această perioadă dificilă pentru mine. Le mulţumesc şi celor care, poate, necunoscînd toate detaliile, m-au atacat, le mulţumesc şi celor care, uneori, au avut cuvinte mai apăsate la adresa mea pentru că n-au făcut decît să mă motiveze, să mă motiveze ca atunci cînd revin în fruntea administraţiei acestui oraş să fac lucrurile şi mai bine, şi mai rapid, şi mai amplu. Cred că băimărenii merită acest lucru, toţi, şi cei care m-au votat şi cei care nu m-au votat. Dar aici, nu mai discutăm despre voturi, aici discutăm doar despre un om care doreşte să se dedice oraşului şi administrării acestui oraş, binelui comunităţii. Din păcate, acest an de zile n-a făcut decît să fărîmiţeze comunitatea, dar voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru a ne uni din nou, nu de a-l susţine pe Cătălin Cherecheş, ci pentru a ne uni din nou în a fi mîndri că suntem băimăreni, pentru a pune suflet fiecare pentru oraş şi pentru că această sintagmă nu este una care ţine de inspiraţia lui Cătălin Cherecheş. Această sintagmă, expresie şi simţămînt ţine de fiecare băimărean care iubeşte oraşul.(…) Cu toţii dorim să trăim într-un oraş frumos şi într-un mediu curat. Din acest motiv, ştiu foarte bine ce am de făcut în acest moment. Îmi pare rău că un an de zile n-am fost ascultat. Am avut toată intenţia bună în a le recomanda celor care conduceau primăria să facă lucruri în aşa fel încît cetăţenii să nu fie dezamăgiţi. De astăzi, este responsabilitatea mea şi vă garantez că ştiu ce am de făcut şi voi face lucrurile aşa cum le merită băimărenii şi le merită acest oraş. Bine şi în respectarea legii. Pentru că ceea ce am făcut eu în acest oraş a fost să muncesc, să construiesc, să dezvolt oraşul, să-l scot din mizerie şi să respect legea. În respect faţă de justiţie şi faţă de instituţiile statului. Ştiu că trebuie făcută curăţenie în oraş, ştiu că oamenii au nevoie de drumuri mai bune, ştiu că trebuie repornite investiţiile la şcoli, grădiniţe, ştiu că trebuie proiectele gîndite pentru finanţări europene scoase din sertarele primăriei sau de acolo de pe unde le-am lăsat, şterse de praf, reanalizate şi supuse finanţărilor europene. Ştiu că trebuie să vorbim mai mult şi ştiu că trebuie să avem o comunicare cu toţii.(…) Am pretenţia ca toţi cetăţenii să ştie care este traiectoria acestui oraş şi le garantez că traiectoria va fi una pozitivă, spre lumină, curăţenie şi condiţii mai bune de viaţă. Am, astăzi, mulţumirea să văd că s-a făcut un pas, nu spre dreptate, ci spre echilibru, şi cred că băimărenii vor simţi în următoarele zile efectele pozitive ale revenirii mele în funcţia de primar al municipiului Baia Mare.(…) Am o singură împăcare dacă vorbim de acest proces. Faptul că este un dosar făcut unui om care a avut curajul să-şi depună candidatura la primărie fără să asculte de toate ameninţările şi toate recomandările de a nu face acest lucru şi nu am făcut şi nu am adus nici un prejudiciu bugetului statului, nu am adus nici un prejudiciu bugetului local. Am fost un om corect şi un om demn şi mă voi lupta pentru tot ceea ce înseamnă dreptate şi tot ceea ce înseamnă nevinovăţia mea. Să ne gîndim acum mai mult la ceea ce avem de făcut pentru oameni şi pentru oraş. (…)”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.