Apa din Ardusat, deocamdată tot poluată…

0
429

Comuna Ardusat se luptă de multă vreme cu problema apei potabile din reţeaua publică. În ultimii ani, apa din reţeaua de alimentare înregistrează mereu depăşiri la parametrii amoniu şi arsen. Deşi autoritatea locală a făcut o reţea nouă de alimentare şi a construit la staţia de tratare o instalaţie de preclorinare, apa tot nu este potabilă.

Acum, autorităţile locale speră la un rezultat bun în buletinele de analize până în vara acestui an, când proiectul de alimentare cu apă trebuie încheiat, după cum spune primarul comunei Ardusat, Ciprian Vasile Rus: „Cu apa avem termen să finalizăm proiectul până în august 2017, când trebuie să depunem ultima tranşă de plată. De acolo, mai sunt încă trei luni pentru decontarea ultimei tranşe. Am dus nişte probe de apă din nou la DSP. Am refăcut documentaţia pentru autorizare şi acum aşteptăm să vedem cum ies probele. Am solicitat să ne facă nişte probe pentru parametrii la care am avut depăşiri în toamna anului trecut. Nu erau depăşiri mari, dar suficiente cât să nu obţinem autorizaţia de funcţionare. Plus că am mai avut de completat documentaţia cu nişte acte, avize sanitare, şi până le-am obţinut de la furnizorii care ne-au adus materialele şi piesele, a durat o vreme, căci trebuie să se avizeze la Ministerul Sănătăţii, să obţină aviz sanitar pe produsele respective, şi asta a durat mai mult”.

Depăşiri la arsen

Apa din Ardusat, deocamdată tot poluată...
Instalaţia staţiei de preclorinare

Ultimul buletin de analiză a relevat faptul că s-au înregistrat depăşiri la parametrul arsen. Deşi acestea nu sunt mari, a fost destul ca instalaţia să nu primească avizul sanitar: „Noi am avut o documentaţie pentru autorizare încă din anul 2013 şi am depus-o atunci când am făcut recepţia la terminarea lucrărilor, în noiembrie 2014. Dar am avut depăşiri de data aceasta şi la parametrul amoniu. Foarte puţin, dar am fost obligaţi să mai facem o staţie de preclorinare, pe care am finalizat-o anul trecut în toamnă. După aceea, am luat din nou probe de apă, ne-au ieşit bune la amoniu, dar am avut depăşiri la arsen, în loc de 10 am avut peste 11. Cred că asta a fost şi din cauză că staţia nu a funcţionat în parametrii normali. Când e consumul mare, capacitatea fiind de maximum 15 mc/oră, probabil că nu tratează apa exact cum trebuie”, ne-a explicat viceprimarul Daniel Leş.

Probe noi trimise la laborator

Săptămâna trecută, s-au trimis iar probe de apă pentru a vedea cum stă la capitolul calitate. Dacă rezultatul va ieşi bine, atunci primăria va duce documentaţia pentru autorizare. Reţeaua este perfect funcţională, cu excepţia calităţii apei, aşa că administraţia locală a fost amendată pentru că nu a sistat alimentarea gospodăriilor cu apă. Cu toate că doar cu instalaţia în funcţiune se puteau realiza probele tehnologice. Gospodarii ştiu că apa nu este potabilă şi că se poate folosi doar în alte scopuri.
„Ştim că apa nu este bună de băut, o folosim doar la spălat, la toaletă şi cam atât. Aşteptăm să devină şi potabilă”, ne-a spus Ioana Pop.
„Apa nu-i potabilă încă. Avem promisiuni că va fi bună de băut în acest an”, ne-a explicat un alt sătean.
După ce proiectul va fi încheiat, primăria va preda, cel mai probabil, gestionarea noii reţele la operatorul regional de apă Vital. Nu de alta, dar costurile de întreţinere şi funcţionare sunt prea mari pentru a putea fi susţinute din bugetul local al administraţiei pe o perioadă mai îndelungată.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.