A apărut publicaţia trimestrială „Veteranul de război”, editată de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război Filiala „Bogdan Vodă” Maramureş. În numărul 29, trimestrul II 2017, apar articole semnate de col. (r.) Ioan Bota (Forţele terestre ale României, arc peste timp); general de brigadă (rtr) Haralambie Cacina, preşedintele ANVR Maramureş (Ziua veteranilor de război sărbătorită în Baia Mare); col. (rtr) Gavril Ardelean (Generalul Leonard Mociulschi, 1889-1979); col. (rtr) Gavrilă Groşan (Problema petrolului românesc la Conferinţa de pace de la Paris, din 1946); col. (rtr.) Petru Coca (Trăiri pe cîmpul de luptă: Era singurul lor fiu, sublocotenentul-erou Adrian Mureşan); Adrian Pop (O viaţă de prizonier). Publicaţia se distribuie veteranilor de război. Poate fi citită la sediul Asociaţiei „Bogdan Vodă”, Baia Mare, str. Turnului nr. 1, tel. 0262 211086, sau la bibliotecă. (N.G.)






























