La Braşov, timp de patru zile, s-au desfăşurat Campionatele Naţionale de Junioare mici la gimnastică ritmică, concurs rezervat echipelor şi finalelor pe obiecte. Liceul cu Program Sportiv a participat la CN cu patru sportive, Maria Chişcaşa fiind gimnasta care a cucerit cel mai bun loc, medalia de argint la proba de măciuci. Concursul de la Braşov s-a dovedit unul dificil, fetele trebuind să concureze şi să-şi controleze emoţiile patru zile la rînd, în joc fiind medaliile pe echipe, respectiv la individual compus şi pe obiecte.
La categoria a IV-a, LPS Baia Mare a avut în competiţie două sportive, Andrada Sabo Lucaciu şi Amelia Hendrea-Filip, cele două băimărence clasîndu-se în prima jumătate a clasamentului, din totalul de 80 de gimnaste la această categorie. În cadrul categoriei a III-a, clubul băimărean s-a înscris tot cu două sportive – Maria Chişcaşa şi Rianna Ardelean. Maria a terminat concursul de individual compus pe locul 8, iar Rianna pe poziţia 13. De asemenea, cele două gimnaste s-au calificat şi în finalele pe obiecte. Rianna Ardelean s-a clasat pe locul 9 la măciuci, iar Maria Chişcaşa a ajuns în trei finale – minge, măciuci şi panglică, în final gimnasta de la LPS cucerind medalia de argint la măciuci. Cele 4 gimnaste de la Liceul cu Program Sportiv Baia Mare sînt antrenate de prof. Ileana Iakob, aceasta făcînd parte şi din corpul de arbitraj.






























