Maramureşul are logo

0
2403

Consilierii maramureşeni au ajuns la un acord comun în privinţa variantei desemnate să reprezinte logo-ul Maramureşului. După ce într-o şedinţă precedentă şi-au exprimat nemulţumirea faţă de varianta înaintată de societatea care a câştigat selecţia pentru a se ocupa de logo-ul judeţului, ieri, 27 iunie, consilierii au avut de ales între trei variante. Primele două aparţineau societăţii cu care Consiliul Judeţean a încheiat contractul, iar cel de-al treilea model a fost realizat de directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Maramureş, Ioan Marchiş. „Am solicitat societăţii cu care avem contract să vină cu alte propuneri de logo care să îmbine două elemente: poarta maramureşeană şi biserica de lemn. Firma prestatoare se angajează să vină cu alte propuneri mai stilizate, dar să pornim de la o variantă”, a punctat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Doru Dăncuş, cel care a condus şedinţa în absenţa şefului administraţiei maramureşene, Gabriel Zetea care era plecat la Bucureşti. Consilierul judeţean, Anton Rohian s-a exprimat în favoarea propunerii sculptorului Ioan Marchis, dar concluzia generală a fost că logo-ul seamănă „cu o rachetă”, aşa că varianta a fost respinsă din start. În cele din urmă s-a votat pentru varianta 1 care îmbină o poartă maramureşeană cu o biserică de lemn şi care are ca slogan: „Maramureş – Te poartă spre tradiţie”. Varianta aprobată nu este însă cea finală. Aceasta urmează să fie îmbunătăţită, astfel încât să se ajungă la un logo reprezentativ pentru Maramureş. (c.t.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.