Ştiinţa Electro Sistem, 6 medalii la Jocurile Mondiale Unite

0
208

În perioada 22-25 iunie, la Klagenfurt (Austria), s-au desfăşurat Jocurile Mondiale Unite, o competiţie ce a reunit la start circa 10.000 de tineri pînă în 18 ani din toate colţurile lumii. Pe tabloul competiţiei au fost prezente 10 sporturi, una dintre ele fiind orientarea în alergare, disciplină ce a fost introdusă recent în cadrul acestor întreceri. Tinerii concurenţi s-au putut întrece în proba individuală (care a constat în cumularea rezultatelor obţinute în cele 2 etape de competiţie, una de medie distanţă şi cealaltă de sprint), precum şi în cea de ştafetă mixtă (unde 2 băieţi şi două fete alcătuiesc o ştafetă în care se ia startul succesiv în ordinea fată-băiat-băiat-fată).
România a fost reprezentată la aceste întreceri de 8 sportivi de la Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare, toţi foarte bine pregătiţi şi dornici de a urca la finalul competiţiei pe podiumul de premiere. Pentru această competiţie importantă din cariera lor s-au pregătit de luni bune, iar eforturile lor nu au rămas nerăsplătite. De 6 ori au reuşit tinerii orientarişti să urce pe podium în competiţiile individuale, ei cucerind patru medalii de argint şi două de bronz. Astfel, medaliile de argint au fost cucerite de Andreea Manu la fete 12 ani, David Hreniuc la băieţi 12 ani, Cătălin Vădean la băieţi 14 ani şi Alexandru Cătană la băieţi 16 ani, iar medaliile de bronz de către Alexandra Roman la fete 14 ani şi Alexandru Biro la băieţi 18 ani.
Competiţiile de ştafetă mixtă, unde s-a concurat la 2 categorii, copii pînă la 14 ani şi copii pînă la 18 ani au oferit mult spectacol, cu multe răsturnări de situaţie, mai ales prin prisma faptului că au fost trasee scurte şi rapide, unde fiecare greşeală se contabiliza. La final ştafeta de 18 ani a reuşit să cucerească locul 7, dar marele regret este fapul că ştafeta de 14 ani nu a rezistat presiunii şi a fost descalificată în urma ratării unui post de control.
În urma acestor frumoase rezultate merită felicitaţi toţi sportivii prezenţi la aceste întreceri, precum şi antrenorii care i-au pregătit, Lucia Pop şi Istvan Sebestyen.
Următoarea competiţie la care vor lua startul sportivii băimăreni va fi Festivalul de Orientare al Bihorului, competiţie programată luna viitoare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.