De la 1 iulie se majorează unele pensii şi indemnizaţii

0
1963

– următoarea majorare va fi în luna noiembrie –

Printr-un comunicat, Casa Judeţeană de Pensii Maramureş face anumite precizări referitoare la acordarea unor drepturi beneficiarilor din sistemul public de pensii, începînd cu data de 1 iulie 2017.

1. Potrivit art. 2 din OUG nr. 2/2017, valoarea punctului de pensie creşte, începînd cu data de 1 iulie, la 1.000 de lei, ceea ce reprezintă o majorare cu 9% faţă de valoarea precedentă de 917,50 lei.
Urmare acestei majorări, cresc următoarele indemnizaţii:
• indemnizaţia pentru însoţitor, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul I, se majorează de la 734 lei la 800 lei
• indemnizaţia lunară stabilită conform Legii nr. 8/2006 pentru membrii uniunilor de creaţie, cu încadrarea în plafonul prevăzut de lege, respectiv 2.900 lei.
Potrivt Legii nr. 126/2017, începînd cu data de 1 iulie 2017:
• pentru persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1, alin. (1), lit. a), b) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, apro­bată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, au dreptul la o indemnizaţie lunară de 400 lei, pentru fiecare an de deportare ori de detenţie
• persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1, alin. (1), lit. d) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 250 lei, pentru fiecare an de strămutare, de muncă forţată sau de evacuare din propria locuinţă.
• persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1, alin. (1), lit. e) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 400 lei.
Recalcularea pensiilor în conformitate cu Legea nr. 192/2015 pentru persoanele care au lucrat în fostele grupe I-a şi/sau a II-a de muncă şi care nu au beneficiat de măsurile de recalculare din anii 2008 şi 2011, va avea prima etapă de plată în luna iulie 2017.
CJP Maramureş a recalculat, în cadrul acestei tranşe, 4.992 dosare şi se impune sublinierea următoarelor aspecte:
• în situaţia în care, în urma aplicării algoritmului de calcul prevăzut de lege pentru această recalculare, rezultă un punctaj mediu mai mic, se vor menţine în plată punctajul mediu anual şi cuantumul aferent în plată sau cuvenit la data recalculării, respectiv 31.12.2015
• noua valoare a punctului de pensie, majorată – de la 1 iulie 2017 – la 1.000 lei, se aplică la punctajul mediu anual cel mai avantajos şi care rămîne în plată după recalcularea conform Legii nr. 192/2015.
De precizat ar mai fi faptul că, vîrstnicii, care nu beneficiază de majorarea pensiilor de la 1 iulie 2017, vor intra pe creştere abia din luna noiembrie a anului curent. (v.i.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.