Astăzi este Ziua Americii! Zic şi eu ce am auzit de la cei mai deştepţi că este cel mai puternic stat din lume. Nu de asta m-am îndemnat la scris. Ci pornit de un resort interior al sufletului care în limba română se numeşte dor. Mai greu de tradus în alte idiomuri. Statul se numeşte Delaware, puţin mai mare decît Maramureşul, ca suprafaţă şi populaţie. A fost unul dintre cele 13 state, foste colonii ale Angliei, care s-au răzvrătit împotriva metropolei. Mai este cunoscut sub numele First State (Primul Stat) întrucît reprezentanţii acestuia au fost primii care au ratificat Constituţia Statelor Unite în 1787. De altfel orgoliul locuitorilor l-am putut uşor vedea deoarece fiecare maşină din micul stat american are pe plăcuţa de înmatriculare scris: first state. Cale de două cîntece (50 kilometri) este oraşul Philadelphia unde m-am întîlnit cu multe vestigii ale naşterii Americii. Dovezi păstrate cu mare fineţe, difuzate convingător şi într-o elegantă argumentaţie a evenimentelor la care se referă. Conflictul dintre metropolă şi cele 13 colonii nord-americane a avut într-o primă fază o dimensiune economică apoi dominantă a devenit componenta politică. Reprezentanţii coloniilor se întrunesc la Philadelphia într-un prim Congres continental. Aici s-a constituit primul guvern central care va coordona efortul politic şi militar în favoarea independenţei. Atunci în 4 iulie 1776 s-a adoptat Declaraţia de Independenţă redactată de Thomas Jefferson în care se spunea: „Noi am fost creaţi egali, că sînt înzestraţi de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, printre acestea se numără viaţa, libertatea şi căutarea fericirii”. Da, este singurul stat din lume care are în legea fundamentală problema fericirii. Cum au asigurat splendoarea ei este o altă poveste. Independenţa s-a cucerit şi pe calea armelor. Franţa va aloca în secret ajutoare financiare şi materiale pentru a se răzbuna pe Anglia pentru pierderea războiului de şapte ani.
În cadrul Păcii de la Versailles (1783) America va fi recunoscută de către Anglia. Pentru istoria Imperiului colonial britanic, pierderea celor treisprezece colonii a fost un moment foarte greu. Anglia a fost nevoită să recunoască mersul istoriei. Că stăpînirile nu sînt veşnice. Că fiecare popor are dreptul la libertate. Unii, chiar din vecinătate, nu se despart de un timp cînd istoria a jucat în favoarea lor. Lumea se schimbă! America poate fi o pildă în acest sens. Primul preşedinte a fost George Washington care a deţinut cele mai glorioase titluri pe care le poate oferi istoria. El a fost Părintele Naţiunii sale. Dîrzenia sa din timpul Războiului pentru Independenţă a reprezentat liantul Coloniilor americane. Şi-a îndeplinit funcţia cu demnitate punîndu-şi pecetea propriei înţelepciuni asupra administraţiei prezidenţiale. De care avem şi noi atîta nevoie. Mă întorc la oraşul Philadelphia. Am fost la Independence Hall, clădirea în care a fost semnată Declaraţia de Independenţă. Clădirea este considerată locul de naştere al naţiunii americane. În vara anului de început elaboratorii Constituţiei au îndurat călduri infernale, însă au refuzat să deschidă geamurile pentru ca nici un trecător să nu poată auzi tainicul sfat dinlăuntru. Cum americanii adoră simbolurile acordă mare preţuire Clopotului Libertăţii (Liberty Bell) care le aminteşte de independenţă şi dreptul la libertate a cetăţenilor. L-am privit şi eu cu interes. Pe el este gravată inscripţia: „Să vestiţi slobozenia în ţară pentru toţi locuitorii ei”. A fost folosit pentru a chema parlamentarii la sesiunile legislative şi pentru a anunţa cetăţenii să vină la întruniri şi proclamaţii publice. Încă de la prima utilizare a apărut în clopot o crăpătură. Doina Uricariu îmi asemăna clopotul cu democraţia americană. Iar fisura, care se vede şi astăzi, ne mărturiseşte că nimic nu este perfect pe lumea asta inclusiv democraţia americană. În fiecare an, de 4 iulie, Clopotul Libertăţii este atins de copiii care descind din familiile semnatarilor Declaraţiei de Independenţă. Cum se va întîmpla şi astăzi de Ziua Naţională a Americii. Cinstită sincer de cei care ţin la propria ţară. Nu cu doliu ci cu respectul pentru o naţiune care în multe situaţii ne poate fi pildă.
