La Baia Borşa – Borşa, se păstrează tradiţia minerească. În zilele de 5-6 august 2017, foşti ortaci, localnici sau veniţi din alte părţi, împreună cu familiile, la poalele masivului Toroioaga sărbătoresc ”ZIUA MINERULUI”. Miniera Baia Borşa – Borşa, până la încetarea la finele anului 2006 a activităţii miniere, prin volumul de producţie, număr de salariaţi, a tehnologiilor de lucru, situării minelor la altitudine, a fost cea mai mare şi complexă unitate de profil din nord – vestul ţării.
Cei care au curiozitatea de a cunoaşte despre mineritul şi topitoarele care au existat în hotarele Borşei, din documentele de arhivă ale Serviciului Judeţean Maramureş Comisariatul minier Borşa, vor constata că în anul 1852 existau 4 concesiuni de exploatare, 12 în 1853, 19 în 1856, 21 în 1857 etc. În 1853 au fost 6 preschimbări de minereuri la topitoare, iar în 1857 sunt consemnate 53. Haldele de zgură de la topitoare s-au păstrat până în anii 1960 pe platformele din centrul Băii Borşa, Arinieş şi confluenţa pâraielor Bârloaia cu Bălăsina, după care au fost utilizate ca material antiderapant pe timp de iarnă. În anul 1916 se exploata pirită cupriferă la Burloaia şi Gura Băii. După Marea Unire din 1 decembrie 1918, minele din zonă au fost concesionate din anul 1923 Societăţii Anonime Române de Mine „Pyrit”, care din 1929 s-a denumit Societatea „Minopirit”. Dacă în 1923 s-a extras 200 t pirită cupriferă, în anul 1930 producţia era de 11.842 t şi de 12.506 t în 1931. Este de precizat, în anul 1915 s-a finalizat construcţia peste pasul Prislop la altitudinea de 1.416 m, a căii ferate îngustă Borşa – Cârlibaba – Iacobeni. În aceeaşi perioadă, pe creasta munţilor Maramureşului s-a construit de către militari şi prizonerii de război, un drum de legătură între Bucovina şi Maramureş (Valea râului Tisa). De la Pasul Prislop prin Tarniţa Bălăsânii (cota 1.450 m), se făcea legătura pe drum pietruit între Valea Ţibăului şi Valea Cislei, adică se lega Cârlibaba de Handalul Borşei (Băile Borşa). Lângă gara Borşa, s-a construit în anul 1918 o instalaţie de preparare rudimentară, unde lucrau 48 de persoane. Aici, pe lângă minereul de la Handalul Borşei se prelucra şi cel de la mina Anieş – Rodna Veche transportat cu funicular lung de 18,2 km, peste munţii Rodnei. De la mina Gura Băii la Baia Borşa, în perioada 1919-1924, transportul minerului se făcea tot cu funicular.
Lucrări de explorare, sunt menţionate în anul 1936, între pârâul Cataramei şi Cisla la cota 1.350 m, pentru minereuri de mangan şi zinc. Tot în aceeaşi perioadă s-au executat lucrări de cercetare a filoanelor aurifere Emerik şi Domnişoara din masivul Toroioaga. În anul 1940 activitatea minieră la Borşa a fost sistată şi reluată abia după 1948. Din anul 1954 s-a trecut la extracţia de minereu cuprifer la mina Socolescu şi de minereu complex la mina Burloaia, prelucrate în flotaţia din Baia Borşa. Perioada de vârf a mineritului a fost între anii 1960 – 1989, perioadă în care au intrat în exploatare noi zăcăminte de minereuri cuprifere şi complexe (polimetalice): Toroioaga (Cota 1.300, 6 martie şi mina 23 August), Burloaia Orizontul -55 (1960 – 1962), Gura Băii (1970), Măgura (1976), Dealul Bucăţii Vest (1978), Măcârlău (1984), Dealul Bucăţii Est (1985), Cornu Nedeii şi Colbu Vest (1988), Colbu Est – Ivăşcoaia, (2000). Pe lângă cele de mai sus, prin lucrări de explorare efectuate de către I.P.E.G Maramureş (S.C. Cuarţ. S.A. Baia Mare), au fost identificate zăcăminte metalifere: Măcârlău, Catarama – Ivăşcoaia, Toroioaga -Ţiganu, Vulcănescu – Şesuri, Puiu, Fântâna Stanchi, etc
Dacă în 1960 s-au extras şi prelucrat 134.100 t minereu, producţia crescând an de an, în 1988 ajunge la 1.129.500 t şi 5.167 salariaţi. În perioada 1985-1989 producţia programtă de minereuri extrase şi prelucrate la Borşa a fost de 1.370.000 t/an, iar prin H.G. nr. 525/14 mai 1990, de 1.400.000 t /an. Urmare reformelor economice, din anul 1991, producţia realizată începe să scadă, astfel în 1993 s-au realizat doar 480.000 t minereu extras şi prelucrat. În Baia Borşa lucrau la Miniera 5.004 salariaţi, din care 4.618 muncitori, 143 maiştri şi 243 personal tesa, la care se adăuga în medie 300 salariaţi ai Sectorului I.P.E.G, 150 ai T.C.M.M Frasin-Suceava şi 100 T.C.L Baia Mare şi 50 ai S.C.C.M Baia Mare.
Începând din anul 1960, în bazinul Borşa-Vişeu s-au executat lucrări importante pentru creşterea capacităţilor de producţie, asigurarea cu energie electrică, termică, aer comprimat, apă, canalizări, construcţii de locuinţe, unele blocuri cu spaţii comerciale la parter, grupuri sociale, drumuri. S-au amplificat capacităţile de producere a energiei electrice de pe platforma Flotaţiei şi Secu-Hritz. Din anul 1962 s-a construit şi pus în funcţiune l.e.a. 110 kv Cavnic – Rozavlea – Vişeu de Sus – Baia Borşa, pe seama căreia au fost electrificate localităţile limitrofe de pe Văile Izei, Vişeului şi Ruscovei. Apoi, treptat: Construcţia de blocuri de locuinţe în Baia Borşa, Borşa Centru, Vişeu de Sus, case şi barăci în zona Borşa Gară, cămine pentru nefamilişti, cantină cu 1.500 locuri la mese pe serie, cantine de incinte miniere; spaţii comerciale; Casa de cultură a sindicatelor; grupuri sociale, vestiare, băi, la minele Burloaia, Gura Băii, Toroioaga şi Uzina de preparare; Modernizarea drumului Borşa Centru- Baia Borşa – Gura Băii şi Baia Borşa – Burloaia, regularizarea albiei râului Cisla şi a pârîului Secu; Sistemul de alimentare cu apă industrială şi potabilă a Uzinei de preparare şi a localităţii Baia Borşa; Construcţia imobilelor şi dotarea aferentă a Centrului de recuperare medicală Borşa, a Grupului Şcolar minier Borşa cu Şcoală Profesională şi Liceu industrial minier, Grădiniţă cu 120 de locuri în Baia Borşa; Teleferic transport persoane Baia Borşa- Mina Socolescu; Stadion sportiv în Baia Borşa şi Borşa. În anii 1965-1966, Regionala C.F.R. Cluj, a reabilitat calea ferată Vişeu de Jos – Borşa, şi s-a trecut la utilizarea de vagoane de mare capacitate pentru transport de marfă şi de persoane. În anii 1971-72 se preconiza prelungirea căii ferate până în incinta uzinei de preparare. Tot atunci şi apoi din nou în 1993, se preconiza prăjirea pe plan local a piritei şi construcţia unei instalaţii de producere de dioxid de sulf, pentru a se evita transportul piritei la Năvodari, Valea Călugărească şi transportul zilnic de la Baia Mare de dioxid de sulf.
Urmare aplicării O.U.G. nr. 24/1998, prin Hotărâre a Guvernului, oraşul Borşa şi comuna învecinată Moisei au fost declarate zone miniere defavorizate, investitorii timp de 10 ani au beneficiat de facilităţi fiscale. Navetismul personalului până la 70 km, pe rutele Baia Borşa – Rozavlea, Valea Sălăuţei- Salva, Moisei-Vişeu – Poienile de Sub Munte, transportul auto de personal pe cheltuiala unităţii, au avut efecte benefice asupra familiilor minerilor şi a bugetelor locale (impozite, taxe etc).
Baza materială existentă permite ca Borşa, prin valorificarea bogăţiilor naturale, de minereuri, a masei lemnoase, ape minerale, mofete, roci utile, poate să redevină un centru industrial, iar fauna şi flora, precum şi parcurile naturale, bazele turistice cu peisaje de o rară frumuseţe, permit transformarea acestui colţ de ţară într-un loc de agrement şi de turism. Bogăţiile şi peisajele bazinului Borşa-Vişeu, prezintă şi merită interes.
Ing. Pantea Lazăr- Aurel, Baia Mare
