Drepturi pentru elevii cu cerinţe speciale

0
308

Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, modalitatea de acordare a drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) înmatriculaţi în sistemul de învăţământ preuniversitar. Drepturile de care beneficiază această categorie de elevi constă în asigurarea alocaţiei zilnice de hrană, a rechizitelor şcolare, a cazarmamentului, a îmbrăcămintei şi a încălţămintei în cuantum egal cu cel pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie a copilului, precum şi găzduirea gratuită în internate sau centrele de asistare pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale din cadrul direcţiilor generale judeţene de asistenţă socială şi protecţia copilului. Drepturile se acordă pe bază de cerere scrisă, depusă de către părintele/reprezentantul legal al copilului cu CES la unitatea de învăţământ în care acesta este înmatriculat, în perioada 1-30 septembrie a fiecărui an şcolar. Finanţarea drepturilor pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţământul de masă se asigură din bugetul local, iar pentru cei din învăţământul special şi pentru cei integraţi în clase/grupe speciale organizate în învăţământul de masă din bugetul judeţean, prin unităţile de învăţământ la care sunt înmatriculaţi. (c.t.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.