În judeţul Maramureş, de vineri pînă luni, s-au produs patru incendii (la o casă din Şişeşti, la o şură din Someş-Uileac, la o pensiune din Deseşti şi la un autoturism din Poienile de sub Munte) şi două accidente rutiere (la intersecţia de la pădurea Două Veveriţe, cu o victimă, şi sub Dealul Dura din Baia Mare, un motociclist fiind rănit). Oricît de profesioniste ar fi serviciile publice specializate, cel mai eficient este să aplicăm comportamentul preventiv – ceea ce nu prea facem!
Statul alocă resurse publice pentru restabilirea stării de normalitate, pentru prim-ajutor calificat şi asistenţă medicală de urgenţă. Elementele ce ne ameninţă sănătatea şi viaţa sînt tot mai numeroase. Cetăţenii pot lua măsuri individuale de prevenire, dar adesea nu o facem şi ne expunem unor pericole – dovadă stau cele 6 intervenţii. Unele situaţii de urgenţă nu pot fi anticipate, ne referim la inundaţie, cutremur, însă pot fi luate unele măsuri de prevedere, pentru a limita efectele şi a proteja vieţile omeneşti, pe cît este posibil.
Bolile transmisibile sînt un risc în comunităţi, medicii ne sfătuiesc să ne ferim de contactul cu oamenii şi animalele bolnave, să ne spălăm des pe mîini, să nu consumăm alimente crude, să strănutăm în batistă de unică folosinţă, la orice semn de boală să ne izolăm de ceilalţi oameni şi să mergem la cabinet. Să ne îngrijim ca pe un bibelou de cristal, căci avem un singur trup şi nu se găsesc piese de schimb.
Trăim în stres continuu pentru a ne asigura existenţa. După Revoluţia din 1989, nivelul de trai a crescut, deci şi durata de viaţă, însă faţă de celelalte popoare din Europa ne aflăm pe ultimele locuri. Francezii tind spre 90, în vreme ce noi trăim cu zece ani mai puţin, în medie (74 bărbaţii, 77,5 femeile).
Scopul ar fi să nu ne îmbolnăvim, dar pe la 60-65 de ani aproape toţi oamenii sînt diagnosticaţi cu o boală cronică şi consumă pastile ce costă 100-200 lei pe lună. Boala macină organismul, medicamentele au efecte adverse. Puţini români ajung la 90 de ani, de regulă cei care au mîncat alimente crude, au muncit de copii, s-au călit în greutăţi, unii pe front.
Durata medie de viaţă creşte deoarece asistenţa medicală intră în vieţile noastre de la naştere. Bunicii noştri se lăudau că nu au fost niciodată la medic, în vreme ce noi mergem cel puţin o dată pe an, iar după apariţia primei boli cronice, lunar. Sîntem dependenţi de sistemul medical şi asta ne costă, uneori mai mult decît hrana, avem medicamentul cel de toate zilele, adică o substanţă străină, de sinteză chimică, pe care o introducem în corp. Cu toate acestea, frica de boală ne paralizează, alegem să locuim la oraş pentru a fi cît mai aproape de spital. Echipajele medicale de prim-ajutor vin repede la chemarea telefonică 112, cu autospeciale de tip A sau B, cu sau fără medic, cu sau fără aparat de resuscitare, iar în satele îndepărtate ajung după o oră. Grija ţăranilor pentru propria sănătate ar putea fi atenuată dacă s-ar introduce elicopterele, sau dacă numărul unităţilor de primire urgenţe ar creşte – ceea ce deocamdată nu este posibil.
În plus faţă de ceilalţi, oamenii cu gospodării lîngă rîuri se tem de inundaţie, iar locuinţele din zonele cu risc seismic sînt puse în pericol permanent, aşa că locatarii se pregătesc nu doar psihic, ci au un rucsac cu lanternă, baterii uscate, telefon mobil pe cartelă, pentru ziua dezastrului. Judeţul Maramureş nu se află pe o falie tectonică, deşi munţii Gutîi şi Ţibleş sînt de origine vulcanică – vulcani stinşi, iar zona inundabilă a fost restricţionată pentru noi construcţii.
Avem cea mai mică speranţă de viaţă din UE, deci ne îngrijim cel mai puţin de sănătatea proprie şi de siguranţa mediului în care trăim. Moştenim o cultură care neglijează omul – observăm cu cîtă ură vorbesc politicienii unii despre alţii. Ceva trebuie să se schimbe în comportamentul nostru, al tuturora, trebuie să avem grijă de noi înşine şi de semenii noştri!
