Mai multe şcoli din Maramureş şi-au suspendat luni, 18 septembrie, cursurile din cauza problemelor înregistrate în urma furtunii de duminică. La nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş a fost constituită o celulă de criză încă de la primele ore ale dimineţii pentru a se lua legătura cu toate unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţ, în vederea identificării pagubelor înregistrate în unităţile şcolare. Astfel, din totalul de 166 de unităţi cu personalitate juridică, 65 au semnalat probleme, 23 aflându-se în municipiul Baia Mare.
O situaţie gravă s-a înregistrat la Şcoala Gimnazială numărul 18 din Baia Mare, acolo unde acoperişul a fost măturat de vântul puternic. În această unitate de învăţământ, cursurile au fost suspendate până la remedierea problemelor. De altfel în cursul zilei de ieri, pompierii maramureşeni acţionau pentru înlăturarea pagubelor. Alte nouă şcoli şi-au suspendat parţial sau total cursurile. Este vorba despre: Şcoala Gimnazială „Nichita Stănescu” Baia Mare, Colegiul Economic „Pintea Viteazul” Cavnic, Şcoala Gimnazială „Nicolae Steinhardt” Rohia, Şcoala Gimnazială „Regina Elisabeta” Băiuţ, Şcoala Gimnazială „Dr. Teodor Mihali” Boiu Mare (suspendare în totalitate a cursurilor), respectiv Şcoala Gimnazială Specială Baia Mare, Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” Şomcuta Mare, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Târgu Lăpuş, Şcoala Gimnazială Copalnic Mănăştur (suspendare parţială a cursurilor). Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, Adriana Meşter a declarat că „pagubele materiale constă în deteriorarea acoperişului, a internatelor sau a cantinelor, blocarea accesului în curte sau în şcoală din cauza copacilor doborâţi, inundarea sălilor de clasă, întreruperea apei, a curentului şi a reţelei de telefonie”. Aceste pagube materiale se gestionează în colaborare cu autorităţile locale, conform legii. „Primăriile sunt în stare de alertă. Noi le-am trimis adrese de informare. Resursa umană ţine de Inspectoratul Şcolar, dar resursa materială revine în grija autorităţilor publice locale. În acest context, de la bugetul local trebuie să se aloce bani pentru reparaţii. Informări au fost transmise şi către Ministerul Educaţiei”, a adăugat Adriana Meşter. Oficialii IŞJ speră ca în această săptămână să se reia cursurile la toate unităţile de învăţământ care au avut de suferit din cauza fenomenelor meteorologice periculoase.



























