În aceeaşi discreţie şi demnitate sub semnul căreia şi-a pus trecerea şi lucrarea în lume, în acest miez de toamnă cel care a fost oşteanul, dascălul, demnitarul, intelectualul împătimit de aflarea şi spunerea Adevărului şi Omul Iulian N. Vlad a trecut între Drepţi, obosit de multa şi nedreapta suferinţă trupească şi sufletească şi, cine ştie? – tânjind să îşi afle odihna binecuvenită într-o altă lume, mai lină şi mai puţin contorsionată decât cea în care trăim noi, cei rămaşi şi care, în bună măsură, îi datorează faptul de a fi ca vreme a continuităţii şi dăinuirii noastre întru ţară şi neam.
Pe domnul general Iulian N. Vlad l-am cunoscut printre cărţi şi printre făuritorii de cărţi şi l-am îndrăgit, asumându-mi-l ca mentor, înţelept patriarh şi credincios fără ezitări în frumuseţea prieteniei prin care ne aşezăm deasupra regnurilor necuvântătoare. Poate sunt puţini cei care se vor fi întrebat asupra noimei pe care a avut-o majuscula pe care, cu statornicie, a aşezat-o în onomastica numelui său. Iar noima aceasta se traduce prin numele tatălui, prin numele rădăcinii, prin numele trecerii din tată în fiu, până în tărâmul eternităţii. Domnul Iulian N. Vlad şi nu doar Iulian Vlad mi-a dat povaţa de a-i urma pilda, îmbogăţindu-mi numele pus pe cărţile în care am aşezat versuri. A fost acesta, darul regesc pe care l-am primit şi îl păstrez întru pomenirea Omului care nu şi-a dat uitării nici părinţii, nici glia, nici neamul şi nici viitorul acestuia.
Marile naţii şi-au datorat şi îşi datorează măreţia, fiinţarea şi identitatea, oamenilor mari pe care i-au avut şi care s-au prefăcut în temelii de zidire, făcând renume din numele naţiei. Dar aceasta a fost cu putinţă doar în măsura în care poporul născător a ştiut să-şi înţeleagă şi să-i respecte pe aceşti – tot mai puţini – Oameni făuritori de epoci. La răscrucea dintre două veacuri şi dintre două milenii, Iulian N. Vlad a stat, totdeodată, la răspântia dintre două epoci istorice ale neamului românesc, iar la cumpăna dintre acestea şi-a arătat, cu patriotism şi bravură, iubirea de neam şi de ţară, împiedicând să fie sloboziţi câinii sfâşietori ai fiinţei acestui neam şi acestei ţări. Dacă ne pregătim să ne scriem pe tricolor centenarul unităţii şi integrităţii noastre naţionale şi teritoriale, aceasta se datorează şi Omului patriot – cuvânt care este progenitură a Patriei – Iulian N.Vlad – şi capacităţii sale de a înţelege în profunzime şi cu luciditate sensul istoriei şi de a pune stavilă lunecării acesteia pe panta sisifică a destrămării voite de alţii. Pentru toate acestea, lui Iulian N. Vlad i s-a răspuns cu lovituri de bici şi cu palme. Cel biciuit a avut, cu toate acestea, puterea să ne reamintească îndemnul Mântuitorului: “Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!”. Dar istoria nu-şi uită bărbaţii care nici ei nu au dat-o uitării şi pe care această istorie – cea adevărată – îi va nemuri în Pantheonul marilor oameni ai neamului.
Vreme este să spunem “veşnică pomenire” a celui care a făcut marele pas către veşnicie. Iar pentru cei care l-au cunoscut sub drapel, vreme este să dea onorul la General.
Odihniţi-vă în pace, domnule Iulian N. Vlad!
Ambasador prof. Dumitru L. CHICAN
Membru al Uniunii Scriitorilor din România
