Cotidianul nostru este suficient de monoton cu toate ştirile senzaţionale, incredibile, şocante, tulburătoare care ni se livrează în fiecare seară. Ne-am obişnuit cu furtuna lor aşa că în faţa noastră se întinde o cîmpie cu arbuşti rari suficient de veştejiţi. Ne-am obişnuit cu invazia cuvintelor cu dinamită cum s-au acomodat cei vechi cu lăcustele. Apoi ne ajunge pe prispă minciuna sub formă de adevăr. Nu mai evoc minciuna oficială, de campanie electorală cînd se poate minţi că aşa este făcut contractul nescris cu lumea. Sînt unii naivi care se bat pe burtă că ar deţine adevărul. Că de la ei începe dreptatea şi mai ales s-au întîlnit cu mama dreptăţii. Aceste persoane sînt extrem de periculoase devin umbră, ca Diogene, ziua, pe lumină, cu felinarul aprins. Şi spun celor din jur că e noapte. Şi cîte şi mai cîte auzim şi vedem în jurul nostru. Ştiţi ce nu vedem, oameni buni? Sărăcia. Nu neapărat sărăcia educaţiei, care este prelinsă spre noi de vreo 25 de miniştri ai educaţiei. Care de care mai aricios. De la rector la profesorul de fizică. Mă consolez că noi nu avem şcoală pentru aceşti demnitari, nu au de unde învăţa ce trebuie să facă un ministru. Iar de Spiru Haret nu le-a fost dat să ştie ce a făcut. Vorbeam de sărăcia de la noi arătată de alţii. Statisticile Eurostat, care măsoară sărăcia din Uniunea Europeană ne plasează pe primul loc la sărăcie. Am început să nu mai cred în statistici, dar nici nu-mi pot astupa urechile cînd ele strigă. Strigă cu argumente. Domnul Cristian Unteanu trage şi el un semnal de alarmă: realitatea tragică a sărăciei din România, ţara care raportează cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană! Aş putea să iau doar ca un titlu de articol dintr-o gazetă care vede lumea în negru.
Ce-i mai trist că sărăcia a lovit copilăria. Presa internaţională, reluată de cea românească, arată că 33% dintre copiii români în vîrstă de pînă la 6 ani se află într-o situaţie cu privaţiune materială crescută. De trei ori mai mult decît media în Uniunea Europeană. Dar ce înseamnă sărăcie? Familiile nu pot acoperi cheltuielile legate de cel puţin şase dintre indicatorii necesari: plata chiriei, restituirea unui împrumut ipotecar, încălzire, consumul regulat de carne, vacanţe, maşina de spălat, plata TV. Inclusiv cheltuieli neprevăzute. În aceste condiţii, mai are loc un fenomen extrem de periculos pentru viitorul acestei naţii: creşterea abandonului şcolar pînă la 19%. Ca să nu fim singuri în Europa, mai adaug cam pe acelaşi palier noi state ca Spania, Malta, Cehia, Slovacia. Oare ce-o fi cu Croaţia că are doar 2,7%? Sînt mai multe rapoarte europene despre starea sărăciei din România. Unii s-au grăbit să aducă în discuţie ceva conspiraţii. Văd intervenţia unui inamic străin pentru o eventuală năvălire a sărăciei. Aiurea! Cred că, în mare parte, sărăcia din România depinde de români! Evident, de cei care s-au încumetat să conducă această ţară. Stau şi mă gîndesc: oare ce-i în capul lor cînd văd că ţara nu se mişcă! Ori nu văd! M-am săturat să vorbesc despre autostrăzi, despre starea deplorabilă a căilor ferate. De cînd nu aţi mai fost cu trenul? Cearta celor de sus este caraghioasă şi extrem de dăunătoare pentru noi. Mai ales pentru ziua de mîine a ţării. Care va sta pe umerii copiilor săraci de astăzi. Da, domnule Unteanu, este o ruşine naţională ceea ce rezultă din lectura acestor date seci. Care ascund drama unei ţări. Care se numeşte România. Ce leacuri sînt pentru întremarea acestei situaţii? Care mai greu se vede cu ochiul liber. Dacă blidul nostru e plin, credem că toţi au la fel. Trebuie să ne trezim! O ţară cu oameni săraci nu are viitor. Nici material, dar mai ales spiritual. Alarmă pentru sărăcie. Cine poartă vina? Puterile care s-au perindat. Cei care conduc şi ignoră propria ţară. Ştiţi ce mi-aş dori de Centenarul Marii Uniri?Să nu mai avem copii săraci în ţară. Care să aibă poftă de carte, nu să se gîndească la frig. Şi să nu-i minţim pe cei mici şi frumoşi. Nu vom fi iertaţi niciodată. Nu ne va ierta nici ţara care acum se clatină. Un strigăt pentru ziua de mîine a ţării.
