Ministerul Agriculturii are în dezbatere publică proiectul de lege care va încuraja creşterea raselor de Mangaliţa şi Bazna de către fermele din România. Cei care vor solicita acest ajutor de minimis trebuie să îndeplinească însă câteva condiţii minime.
Programul se numeşte „Aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de suine în vederea producerii cărnii de porc din rasele autohtone Bazna şi Mangaliţa”. Acest ajutor de minimis se va da fermelor autorizate, iar valoarea lui cumulată, pe durata a trei exerciţii financiare anterioare, nu va putea depăşi 15.000 de euro. Virgil Ţânţaş, directorul Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Maramureş, explică: „Schema de ajutor de minimis se acordă sub formă de purcei subvenţionaţi întreprinderilor din domeniul zootehnic care îşi desfăşoară activitatea în sectorul de producţie primară, pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de suine în vederea producerii cărnii de porc din rasele Bazna şi Mangaliţa denumit în continuare un program de creştere, îngrăşare şi livrare a porcilor din rasa Bazna sau Mangaliţa către un procesator. Beneficiarii schemei de ajutor de minimis sunt întreprinderile unice, crescători de porcine din cele două rase menţionate. Pentru a fi eligibili în cadrul schemei de ajutor de minimis, beneficiarii trebuie să deţină exploataţii înregistrate, autorizate sanitar-veterinar. De asemenea, beneficiarii condiţiilor de eligibilitate trebuie să încheie un contract cu un procesator autorizat sanitar-veterinar, să primească cu titlul gratuit un număr par de purcei, adică minimum doi, de la un procesator cu care încheie contract. Mai mult, să livreze minimum 50% din purceii primiţi cu titlu gratuit la procesatorul cu care a încheiat acest contract, la o greutate în viu de cel puţin 130 kg/cap. Să respecte structura raţiei furajere stabilită în contractul încheiat cu procesatorul. Trebuie să deţină registrul individual al exploataţiei. Furnizorii de purcei au obligaţia să deţină material de prăsilă cu certificat de origine şi să fie înscris în registrul unic, dar şi să furnizeze purcei către procesator, în baza de documente fiscale la greutatea minimă de 10 kg”.
Şi procesatorii trebuie să îndeplinească anumite condiţii
Procesatorii au, de asemenea, de îndeplinit anumite condiţii: „Preiau purceii de la furnizori, din cele două rase, pe baza documentelor fiscale, după care îi transportă la beneficiari; să încheie contract cu beneficiarii pentru creşterea şi îngrăşarea purceilor; să preia de la beneficiari în vederea abatorizării şi procesării cel puţin 50% din efectivul de purcei destinat îngrăşării, în baza contractului, la o greutate minimă în viu de 130kg/cap; plătesc beneficiarului preţul stabilit prin contract; valoarea sprijinului financiar acordat prin schema de ajutor de minimis se exprimă sub forma unei subvenţii; cuantumul sprijinului financiar ce se acordă este de 250 lei/cap. Valoarea totală a ajutoarelor de minimis, ce se acordă unei întreprinderi, nu poate depăşi 15.000 de euro pe durata ultimilor trei ani; sumele ce reprezintă ajutor de minimis se plătesc furnizorilor de purcei din rasa Mangaliţa şi Bazna lunar, pentru purceii livraţi; valoarea totală a schemei de ajutor de minimis pentru 2018 este de un milion de euro şi se asigură din bugetul MADR-ului”, mai spune Virgil Ţânţaş.
Cererile se vor depune în 2 luni de la debutul programului
Cei care doresc accesarea fondurilor trebuie să solicite, în baza unei cereri, înscrierea în acest program, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii. Cererea respectivă se depune la Direcţia Agricolă, cu copie după buletinul de identitate şi copie de pe avizul autorizaţiei sanitar-veterinare, în funcţie de activitatea desfăşurată. De asemenea, solicitantul trebuie să facă dovada contului activ pe care îl deţine la o bancă sau trezorerie. După depunerea cererii, pentru furnizorul de purcei din rasa Bazna sau Mangaliţa, Direcţia Agricolă Judeţeană solicită celor de la Agenţia Naţională de Zootehnie aprobarea. Instituţia judeţeană va verifica şi sumele primite anterior, în perioada 2015-2017, de către solicitanţi, pentru a vedea dacă au mai primit ajutoare de minimis de altă natură.
































Cum pot intra in posesia purceilor din rasa basna?