Ziua Naţională cu românii din Marea Britanie

0
243

După oprirea de la Bruxelles (europarlamentarii români au aniversat Ziua României), delegaţia Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş s-a îndreptat spre Londra, la invitaţia Excelenţei Sale Dan Mihalache, ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord. Au participat: preşedintele CJ, Gabriel Zetea; vicepreşedintele Ioan Doru Dăncuş; consilierii judeţeni Liliana Moga, Ioan Sas, Emil Munteanu, Ioan Radu Coman, Călin Bota şi Marian Gheorghe; primarii Anton Ardelean, Gabriela Tulbure, Vasile Boitor, Lucia Butcure, Matei Godja şi Nicolae David.
În 30 noiembrie, delegaţia maramureşeană s-a întâlnit cu misiunile diplomatice acreditate în UK, iar în 1 Decembrie, au fost invitaţi reprezentanţi ai comunităţilor de români din Marea Britanie. De asemenea, în mijlocul uneia dintre cele mai mari comunităţi de români din UK, la Brent, a fost arborat drapelul României, în prezenţa primarului oraşului.
Sâmbătă, 2 decembrie, în Londra, au fost momente de neuitat, la care au participat mulţi români din UK, dar şi delegaţia din Maramureş. Colindele şi cântecele patriotice au răsunat în interpretarea soliştilor Ana Maria Gherghel, Florin Gherman, Dumitru Dobrican la taragot, Florentina şi Petre Giurgi, iar dansatorii şi orchestra Ansamblului folcloric naţional „Transilvania” din Baia Mare au asigurat buna dispoziţie şi i-au impresionat până la lacrimi pe românii aflaţi departe de ţară. (A.B.M.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.