Mica Unire sărbătorită la Seini

0
346

Evocarea Unirii din anul 1859 a adunat la Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” mulţi participanți. Evenimentul a fost realizat de Orașul Seini, reprezentat de primarul Gabriela Tulbure și viceprimarul Octavian Bodea, Casa de cultură și CNIPT Seini. A fost prezent inspectorul școlar Carmen Ulici şi câţiva consilieri locali. Despre eveniment au vorbit: profesoara Ioana Kadar (director adjunct), profesorul de istorie Mihai Pop (director) și primarul Gabriela Tulbure. Aceasta din urmă a spus: „Mica Unire este o lecție importantă pentru noi toți. Trebuie să învățăm din înțelepciunea lui Mihail Kogălniceanu, Ion C. Brătianu, Alexandru Ioan Cuza, care au pus deoparte interesele personale, gândindu-se doar la România. Într-o lume agitată, dezbinată, în schimbare, în care patriotismul e în declin, ar fi necesar în acest moment ca marile momente din istoria neamului să fie pilde de urmat pentru tineri, pentru a le oferi încredere în viitor”. Corul „Seinelul” (dirijor prof. Mircea Patovan) a susținut un microrecital, iar elevii învățătoarei Florica Pomian au interpretat o scenetă inspirată de povestea lui Moș Ion Roată. În final, în curtea liceului, a fost întinsă o horă mare a unirii, formată din elevii școlii și participanții la simpozion. Copiii au fost răsplătiți cu pancove și ceai cald.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.