Instabilitatea politică din anul 2017 continuă şi în 2018, politicienii trec adesea de la provocare la vrajbă, fenomen care se difuzează prin mass-media în popor şi ne afectează sufletele. Soluţia este revenirea la starea de om de omenie, în care trebuie să credem!
Efectele de contaminare sînt observabile, neputinţa oarbă ajunge de la politicieni la oamenii de rînd, o întîlnim zi de zi pe stradă sau la serviciu. Grijile şi frămîntările noastre fiind influenţate, nu putem fi de omenie sau facem eforturi prea mari pentru a ajunge la acest ţel dacă mediul social în care trăim nu-i înţelegător, ci agitat şi revoltat. Dacă grupul, comunitatea anxioasă se concentrează excesiv pe succes (economic, politic), fie şi cu forţa, ne retragem în propria găoace, cu alte cuvinte devenim insensibili şi reci faţă de semeni, în loc să fim empatici şi amuzanţi!
Pe cei cu feţe triste pare dificil să-i mulţumeşti, pînă şi traficul rutier le produce furie şi trivialitate, claxonează şi înjură dacă mergi prea încet, iar dacă îi depăşeşti, îţi fac semn că eşti crazy. Apariţia unor minţi deschise, tolerante, vesele, care privesc lumea cu o necesară detaşare, o privesc ca pe o excentricitate. Dacă nu-i aplauzi pe politicieni şi nu-i înjuri, vei fi privit cu nemulţumire şi neîncredere. Cine n-are o capsă explozibilă la rever, este arătat cu degetul orice ar zice şi chiar de nu face nimic… Preferăm ca oamenii să fie mulţumiţi cu condiţia lor, dacă rămîn în condiţia lor.
„Pompierii” ameninţă să incendieze oraşul şi ţara, motivele nu ne sînt cunoscute, bănuim doar că violenţa lor (deocamdată verbală) este o tară a societăţii. Ne educăm copiii în spiritul concurenţei pentru existenţă, prin cruzimi video, în dihotomie, duşmanul trebuie să fie ucis, pentru a avea acces la nivelul superior. Persoanele lipsite de cele necesare traiului pot fi înţelese, însă vedem că şi cei care trăiesc decent se comportă absurd. Românii cu venit suficient n-ar avea de ce să fie furioşi pe clasa politică, nervozitatea grăbeşte degradarea percepţiei, spre o viziune greşită despre lume. Cei care doresc să obţină lucruri imposibile dovedesc că au o etică greşită, se preocupă exagerat pentru propria persoană, au dezgust faţă de alţii şi ajung să fie dezgustaţi de ei înşişi. Plasîndu-se în centrul atenţiei, în pieţe, interesul lor pentru ceilalţi scade şi creşte obsesia pentru nevoile proprii, urmată de dorinţa de putere şi megalomanie, două defecte de caracter.
Mulţumirea nu apare din excese, ci din cultivarea omeniei. Cel încordat, revoltat, inflamat, mereu nemulţumit nu poate fi fericit. Calmul şi bucuria sănătoasă ne echilibrează viaţa, iar sacrificiul pentru succes este considerat prea scump de plătit. Fericirea omului obişnuit este să biruiască obstacolele, fie şi mărunte (în primăvară să plantezi un pom, de pildă), să reuşească în ce şi-a propus, iar anturajul înţelegător va fi o condiţie a armoniei interioare şi comunitare. Românii, probabil majoritatea dintre ei, îşi doresc un an 2018 cu reuşite de care să se bucure. Electoratul pare cinic, ceea ce se vede şi în manifestaţiile de protest – însă nimeni n-ar trebui să se considere deţinătorul adevărului! Constatăm că ne pierdem o parte dintre prieteni, cei preocupaţi de ei înşişi se simt persecutaţi şi marginalizaţi. Dacă nu sînt perfecţi, nu trebuie să fie deranjaţi că îi bîrfim. Cine predică altruismul ar trebui să-l şi practice, să fie capabil de acest lucru.
Omul de omenie nu se aşteaptă la nimic bun din partea celor ce-l manipulează şi-l reclamă că votează altfel decît trebuie, aşa că de valoare în aceste vremuri de criză este sfînta toleranţă şi milă. Un scriitor spunea că sîntem o ţară tristă, plină de umor, paradox în care ne regăsim şi în acest timp, cînd omenia este înlocuită cu dispreţul.
