Fondurile destinate în acest an unităţilor administrativ-teritoriale din bugetul judeţean vor fi insuficiente pentru majoritatea primăriilor. Problema este cu atât mai gravă cu cât, o serie de administraţii au de implementat proiecte cu cofinanţare locală, ce trebuie asigurată din aceşti bani, spune un ales judeţean.
Astfel, suma de puţin peste 10 milioane trebuie împărţită celor 76 de primării, iar dacă acest lucru se face echitabil, atunci fiecăreia i-ar reveni, în medie, sub 200.000 de lei. Consilierul judeţean Marinel Kovacs explică: „Referitor la sumele ce vor fi repartizate UAT-urilor din acel fond de dezvoltare, deşi acum se spune că e altceva, dar tot aia e de fapt, vor fi afectate foarte multe primării. În acest moment există doar 13 milioane de lei ce sunt ai Maramureşului. Banii trebuie împărţiţi administraţiilor pentru arierate, cofinanţări de proiecte şi programe de dezvoltare locală. Aceştia se vor aloca prin hotărâri de Consiliu judeţean. Dacă luăm aceşti bani şi îi împărţim celor 76 de unităţi administrativ-teritoriale, atunci poate ajunge la fiecare sub 200.000 de lei/primărie. Există însă UAT-uri care au câte 7-8 proiecte pe care urmează să le implementeze, dar la care au nevoie de cel puţin 800.000 sau chiar un milion de lei pentru acoperirea cofinanţării, măcar în prima fază. Dacă se vor împărţi banii echitabil şi nu pe criterii politice, atunci primăriile primesc 100.000 sau poate 200.000 de lei, bani care le vor ajunge fiecăreia cam de un sfert de proiect… deci nu ştiu de unde vor face rost de bani. Una dintre soluţii ar fi să apeleze la credite, dar nu ştiu dacă le vor şi primi, aşa că totul se vor bloca…”.




























