Dialog cu sculptorul Mircea Roman

0
786

S-a născut în comuna Băiuţ şi a copilărit la Tg. Lăpuş. A urmat cursurile Şcolii de Arte din Baia Mare. Între anii 1980 şi 1984, a studiat la Academia de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca. Mircea Roman este membru al Uniunii Artiştilor Pastici din România, Secţia Sculptură. Iniţial, a vrut să se dedice picturii, dar profesorul de sculptură l-a încurajat că are talent pentru sculptură. După absolvirea facultăţii, în 1984, a mers la Bucureşti şi a încercat să-şi găsească locul între artişti. A trecut printr-o perioadă de căutări, sculptorii din Bucureşti fiind foarte buni. Etapa de început s-a încheiat printr-o expoziţie personală, în 1989.
Schimbarea majoră s-a produs în anul 1992, cînd a primit Marele Premiu la Trienala de Sculptură de la Osaka, unde a prezentat lucrarea “Suflet cu bube”. Sculptorul spune: “Mi-a dat mai multă încredere şi mi-a permis să ajung la Londra, în rezidenţă la Delfina Studios”. Mircea Roman este singurul român care a obţinut acest premiu.
– Cum aţi devenit sculptor?
– După facultate, în 1984, singurul loc de muncă ce mi s-a oferit a fost la întreprinderea „Marmura” Bucureşti, ca cioplitor la normă. Am ajuns să lucrez cu Anca Petrescu, la machetele pentru Casa Poporului, cu un salariu mic, de stagiar. După Osaka, Londra s-a dovedit a fi un spaţiu propice pentru activitatea mea artistică. Am lucrat mult, cum în România nu cred că reuşeam, şi asta m-a ajutat să merg mai departe. Am văzut multă artă şi multă artă contemporană. Londra a favorizat actul creator, nu la fel s-a întâmplat cu posibilităţile de a expune. M-am întors în România tocmai pentru că îmi place să expun şi acest lucru mi-a reuşit acasă. În anul 2005, am făcut primul transport cu lucrări în ţară, după care am prezentat publicului expoziţia „Dezorient Expres” la Muzeul Ţăranului Român. M-am întors definitiv în România în anul 2007, cînd a avut loc şi ultimul transport de lucrări, eliberând astfel atelierul londonez”.

Lucrarea “Omul  barcă”
Lucrarea “Omul barcă”

– Ce înseamnă „Suflet cu bune”?
– Aveam pe atunci 32 de ani şi nu-mi doream lauri. Le-am trimis japonezilor “Suflet cu bube“ mai mult ca să mă testez şi am obţinut cel mai mare premiu la care poate visa un artist şi de care sînt foarte mîndru. Astfel, am pus România pe harta mondială a sculpturii, căci Trienala era şi atunci, ca şi acum, cea mai înaltă competiţie de gen din lume. Cel mai important premiu la care poate visa un artist plastic”.
– Care este cea mai recentă expoziţie?
– A fost expoziţia personală “Trupuri şi chipuri”, în toamna lui 2011, pe simezele Galeriei AnnArt în Bucureşti. Expun în multe oraşe din ţară şi străinătate, am realizat peste 11 expoziţii personale şi am participat la 12 expoziţii de grup. La expoziţii internaţionale de artă contemporană, cred că vreo 9 participări.
(Sculptorul preferă reprezentarea figurii umane şi lemnul. În anul 2007, „Păpuşa sau femeia care nu e scândură” a fost adjudecată pentru 26.000 de lei, de la preţul de pornire de 15.000 lei, la Casa Monavissa).
– Ce distincţii aţi mai obţinut?
– În 1998, am fost premiat de “Atelier 35” Bucureşti, în 1993-1994 „Delphine Studio” în Londra, în 2000 am obţinut “Ordinul Serviciul Credincios” în gradul de ofiţer, în anul 2008 Medalia de aur a Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova… Am expus şi lucrări de mari dimensiuni. În 2000, la Hammersmith din Londra, lucrarea Omul Barcă. Am participat la tabere de creaţie şi simpozioane, iar lucrările mele au fost prezentate în colecţii muzeale şi private.
• Chiar dacă sculpturile lui Mircea Roman îmbracă uneori forme abstracte, figura umană sau părţi ale acesteia se pot recunoaşte cu uşurinţă. Artistul Mircea Roman a separat sufletul de trup. Sufletul are portret, mînă şi aripi ca să se poată înălţa, iar trupul este format din picioare şi din veşmîntul ca o temniţă. Uneori corpurile par himere sub formă de piramide umblătoare, alteori ascunse în veşmintele tubulare denumite „cutii umane”, lasă sufletul să respire parcă prin fereastra geometrică a unei cazemate.
Mircea Roman spunea într-un interviu: „Am considerat că este mai important să fiu eu însumi decît să fiu la modă”. Marele cîştig adus artei de Mircea Roman este identitatea artistică originală a operei sale, motiv pentru care, căutîndu-se pe el însuşi în sculpturile pe care le face, speră încă într-o echilibrare a lumii cu propriul destin׃ „Cred că pînă la urmă am să reuşesc”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.