În timp ce pe la noi se poartă bătălia pentru putere în sînul aceluiaşi partid, prin Europa se lansează îngrijorări despre soarta Europei. Cred că numai la unele universităţi se discută despre ce se pierde într-o Europă în care sîntem invitaţi să credem. Citesc că prin alte ţări sînt preocupări pentru a răspunde la întrebări de actualitate despre mersul lucrurilor. România nu trebuie să stea pe margine cînd se discută despre valorile adevăratei Europe din care facem parte. La sfîrşitul anului trecut, un grup de intelectuali de orientare conservatoare a publicat un manifest intitulat „O Europă în care putem să credem”. Semnatarii documentului, publicat în mai multe limbi (din păcate, nu şi în limba română) sînt din Franţa, Cehia, Ungaria, Polonia, Marea Britanie, Germania, Olanda şi Belgia trag un semnal de alarmă asupra risipirii moştenirii civilizaţiei europene prin autoamăgire şi deformare ideologică, Şi de la această masă România lipseşte. A trecut aproape neobservat în presa românească, cu excepţia lăudabilă a „Dilemei vechi” unde a scris Sever Voinescu. Încerc să decupez cîteva idei din cele 36 de puncte. De la bun început este pusă în evidenţă noţiunea de patrie, legată de geografie, moştenire istorică, dar şi de sentiment. „Această falsă Europă se închipuie pe sine drept o împlinire a civilizaţiei noastre, dar în realitate se confiscă patria” scriu semnatarii. Această falsă Europă este marcată de prejudecăţi la adresa trecutului. Se spune că a fi orfan, a fi lipsit de patrie este o realizare nobilă. Mai spune documentul „că se repudiază rădăcinile creştine ale Europei”. Falsa Europă reprimă în mod reflex orice opoziţie în numele libertăţii şi al toleranţei. Grupul de intelectuali condus de francezul Phillipe Beneton crede că am ajuns într-o fundătură. Cea mai mare ameninţare este strînsoarea sufocantă pe care falsa Europă o exercită asupra ideilor şi reprezentărilor noastre. Apoi ar fi aventurismul rusesc şi imigraţia islamică.
Aici cred că lectura realităţii este puţin greşită. Ori s-au inversat priorităţile. Cred că imigraţia lipsită de asimilare sună a colonizare. Se mai spune în document că adevărata Europă este o comunitate de naţiuni, singura valoare care întruchipează unitatea în diversitate. Statul-naţiune devenit suveran după ieşirea din umbra imperiilor a devenit o marcă ce defineşte Europa. Dacă între ţări au mai avut loc conflicte, ele nu au dărîmat unitatea culturală. Un alt element, spun semnatarii, esenţial care a modelat adevărata Europă este creştinismul. Demnitatea umană, dreptatea, mila, compasiunea, iertarea, iubirea aproapelui, dorinţa de pace, toate aceste virtuţi aparţin moştenirii creştine. Cine nu se simte atras de aceste valori? Se pune în discuţie problema libertăţii. Apreciind că libertinajul şi hedonismul au dus la o lipsă de repere şi de sens. Aşa instituţia familiei a fost serios slăbită. Proiectul multicultural ar fi o deviere utopică de la realitate. Este greu de gîndit, cel puţin acum, în formarea urgentă a unui om european. Un alt om nou. Este luată sub lupă tehnocraţia „Mandarinii supranaţionali ai instituţiilor europene tind să confişte întreaga viaţă politică a Europei”, se mai spune în Declaraţia de la Paris. Se propune ca alternativă la ieşirea din criză, în adevărata Europă, o comunitate de naţiuni bazată pe tradiţii şi valori comune. Am reţinut cîteva idei din documentul care a prilejuit serioase dezbateri în multe ţări europene. Noi aşteptăm traducerea integrală. Să fim înţeleşi. A scrie despre ideile care preocupă o parte din intelectualii europeni nu presupune convertire. Doamne, fereşte! Dar cei care se regăsesc în mesaj pot continua comentariile. Mă regăsesc în preţuirea patriei în care trăiesc. Ca european, împărtăşim o cultură comună ceea ce ne poate face să trăim într-o Europă a naţiunilor. Să întărim suveranitatea naţională şi să ne regăsim în viitorul Europei. Cred că este bine să privim ce se întîmplă şi dincolo de gard. Cu condiţia să ai casa bine clădită.
