Parlamentul a decis să plătească orele suplimentare lucrate de poliţişti cu 75% din solda de bază, în limita a 3% din salarii, aşa că de acum înainte şeful de post va interveni şi duminica sau noaptea, în cazurile de urgenţă. Dar se mai impune o condiţie, să fie dotat pentru intervenţia în teren!
Sunăm deci la serviciul de urgenţă 112 şi atunci cînd cineva ne-a zgîriat autoturismul din faţa blocului, chit că făptaşul nu poate fi depistat. Poliţiştii au proceduri de lucru, o treime din fapte le descoperă singuri, iar două treimi sînt reclamate. În Maramureş, criminalitatea sesizată a scăzut semnificativ, dar şi numărul poliţiştilor (în comune există cîte un singur agent). Explicaţia: infractorii au „emigrat”, le e mai cu folos să fure euro!
Poliţiştii se pot concentra pe apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, alături de jandarmi, poliţişti de frontieră şi cale ferată, poliţişti locali, vameşi, sereişti… Gradul de siguranţă a cetăţeanului s-a îmbunătăţit, poliţia rămîne forţa principală de represiune a infractorilor, pe plan intern. Agenţii fac razii şi acţiuni de mai mare amploare pentru combaterea infracţionalităţii silvice, a evaziunii fiscale şi a corupţiei. Avem poliţişti specializaţi în aceste domenii, însă divizarea forţelor de represiune nu duce întotdeauna la eficienţă – treaba este lăsată de pe una pe alta.
După aderarea la UE, criminalitatea s-a redus cu jumătate, cei mai agili şmenari „lucrează” deja în marile oraşe europene, de unde trimit acasă zeci de telefoane inteligente – este plin oserul de ele. De furtişaguri tot nu am scăpat, căci au rămas ciorditorii, ei se mulţumesc să fure din buzunare, din genţi, din autoturisme, din case şi firme. Numărul acestor „găinării” nu scade nicicum! Smarturile în mod necesar vor fi dotate cu aplicaţie de localizare prin satelit, utilă în caz de furt (dacă hoţii nu închid telefonul şi nu dezactivează GPS-ul). Tehnologia informaţiei permite instalarea de protecţie electronică şi pentru biciclete – se fură chiar dacă le legi cu lacăt. Bandiţii profită de slăbiciunile noastre, de amabilitatea naivă de a-i lăsa pe străini în casă sau de a vorbi cu ei la telefon şi a le crede minciunile.
Autorii tîlhăriilor, înşelăciunilor şi distrugerilor sînt greu de depistat, dotarea localităţilor cu camere video în intersecţii şi alte locuri publice ar fi o soluţie bună, dar scumpă (nu se aplică nici măcar la sediile de poliţie).
Agenţii rutieri folosesc fiola, radarul şi amenda pentru disciplinare, accidentele grave sînt în scădere, dar în UE ne situăm pe la coadă, cu 3.000 de accidente mortale pe an (ar putea fi evitate prin legi mai puţin permisive). Şoferii nu se tem de accidente, de vreme ce pedeapsa cu închisoarea este suspendată şi despăgubirile le plăteşte asiguratorul. De a doua zi, pot fi neatenţi din nou…
Mai bine să avem puţini poliţişti bine dotaţi, decît mulţi cu mîinile goale! Relaţia poliţiei cu cetăţenii este încă slabă, şefii de post sînt numiţi, nu aleşi de comunitate, precum în SUA. Şeriful cunoaşte oamenii, comunitatea îi asigură dotarea necesară, inclusiv salariul, deci este interesat direct să acţioneze eficient. Poliţiştii ar trebui să verifice chiar şi sesizările anonime – pentru a ţine sub control şi infracţiunile contra proprietăţii publice. Cetăţenii deschid piste “false” în 80% din cazuri, adesea poliţiştii ineficienţi le clasează fără să le cerceteze (ar trebui obligaţi).
Căutarea adevărului este sarcina salariaţilor din Ministerul de Interne, ei trebuie să aibă ochi vigilent, să elimine focarele de criminalitate din faşă, înainte de a se croniciza. Statul de aceea le plăteşte salarii şi pensii speciale acestor oameni, să fie cîinii de pază ai turmei. Au însă nevoie nu doar de minte şi curaj, ci şi de mijloace materiale, financiare şi informaţionale, de dotare logistică. Aceasta este probabil cea mai mare deficienţă a sistemului de prevenire şi combatere a faptelor infracţionale.
