Condiţii de eligibilitate pentru accesarea fondurilor de la APIA

0
159
Fermieri la ghişeele APIA Maramureş

Fermierii care doresc subvenţii APIA trebuie să îndeplinească o serie de criterii de eligibilitate. Acestea sunt precizate detaliat în invitaţiile pe care solicitanţii le primesc de la instituţie, însă agricultorii ar fi bine să le şi citească până ajung la ghişeele APIA. În acest fel, ei sunt mai bine informaţi şi câştigă timp, deoarece ştiu deja ce documente li se vor solicita în dosarul depus. Florin Urs, directorul executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Maramureş, aminteşte câteva dintre aceste condiţii: “APIA gestionează o serie de măsuri pentru fermieri, finanţate în principal din următoarele programe: FEGA, Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR), şi din bugetul naţional. În esenţă, fermierii trebuie să îndeplinească aşa-numitele condiţii de eligibilitate. Enumăr aici doar câteva dintre ele, dar în informările pe care noi le facem către fermieri, acestea au fost foarte bine expuse, fiind precizate în invitaţie, care conţine un număr însemnat de date. Tocmai de aceea este recomandat ca ea să fie citită de către solicitanţi, pentru că aşa oamenii ştiu deja obligaţiile pe care le au când se prezintă la ghişeele noastre. Din condiţiile de eligibilitate, care trebuie cunoscute în primul rând, sunt cele referitoare la suprafaţă. Trebuie să exploatezi o suprafaţă agricolă mai mare de un hectar, iar suprafaţa parcelelor agricole să fie cel puţin de 0,3 ha, deci 30 de ari. Excepţia există la suprafeţele cu pomi fructiferi, vii, culturile permanente sau arbuşti fructiferi, unde suprafaţa minimă a unei parcele este de 10 arii, adică 0,1 ha. O altă excepţie mai există şi în rândul suprafeţelor cultivate cu legume, introdusă de câţiva ani, pentru legumele cultivate în sere şi solarii, unde suprafaţa minimă a exploataţiei trebuie să fie 0,3 ha, iar suprafaţa minimă a parcelei de 0,03 ha, deci 3 ari. Sigur că 30 de ari de legume în sere şi solarii este o suprafaţă bună”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.