O pagină “sublimă, dar dureroasă” din istoria Maramureşului se regăseşte în volumul lansat recent de lect univ. dr. Ilie Gherheş la Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” din Baia Mare, “Maramureşenii şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”. Despre volum, ziaristul şi scriitorul Gheorghe Pârja remarca faptul că “este un manual extrem de necesar pentru noi toţi. E o carte de referinţă, e o carte necesară pentru a ne dovedi ce s-a întâmplat în istoria Maramureşului despre care ştim atât de puţin”.
În anul Centenarului Marii Uniri, Ilie Gherheş şi-a propus să aducă în faţa cititorilor interesaţi de istorie, o filă de referinţă din trecutul Maramureşului. Sunt informaţii care evidenţiază însă şi câteva aspecte dureroase din istoria Ţării Maramureşului. “Academicianul Florin Constantiniu spunea că înfăptuirea Marii Uniri e cea mai sublimă pagină a istoriei româneşti. Sunt mulţi reprezentanţi ai Bisericii care şi-au dat mâna atunci pentru a se realiza acest frumos deziderat. Iată că acest domn, Ilie Gherheş, adaugă o filă la această pagină sublimă. Se spun şi lucruri dureroase. E dureros că azi, românii de dincolo de Tisa trebuie să obţină o viză pentru a se întâlni cu fraţii lor. Sunt lucruri care nu s-au putut înfăptui atunci”, a punctat preotul Cristian Ştefan. La rândul său, dr. Mihai Dăncuş critica aspectul grafic al cărţii, dar considera că “lecţia profundă de istorie care se relevă în aceste pagini” e de apreciat. La rândul său, poetul Ion Petrovai recomandă conducerii Consiliului Judeţean să facă demersuri pentru a retipări acest volum, să-l completeze cu iconografii şi să fie distribuit în şcoli, pentru că “în Maramureş ştim prea puţin despre ţara Voievozilor care a dat atâţia descălecători de neam şi ţară”. “Ilie Gherheş preciza că această lucrare este cartea mea, trăirea, simţirea mea despre Marea Unire. Cartea poartă amprenta dascălului şi a cercetătorului care aduce noutăţi. Dacă România a câştigat prin Marea Unire, Ţara Maramureşului a pierdut mult”, a adăugat Ion Petrovai.


























