Au revenit de la -5

0
241

• CS Minaur Baia Mare II – Universitatea Craiova 38-37 (21-21) •

Meci de infarct în sala „Lascăr Pană” în cadrul etapei 18 a diviziei secunde, între CS Minaur II şi Universitatea Craiova. Duel ce s-a decis în ultimele cinci minute ale întîlnirii şi cu o răsturnare incredibilă de scor.
Oltenii conduceau cu cinci goluri în minutul 55, 32-37, dar băimărenii au avut o revenire de poveste, înscriind şase goluri consecutive, adjudecîndu-şi punctele puse în joc cu scorul de 38-37 (21-21). De altfel, tot meciul s-a dovedit unul spectaculos şi, în acelaşi timp, echilibrat. Florin Mironescu a profitat şi de aportul jucătorilor de la prima echipă, Robert Nagy, Călin Căbuţ, Georgel Haiduc şi Albert Cristescu, prezenţa lor în teren făcînd diferenţa în momentele în care a fost mai mare nevoie. Cei patru au marcat în total 25 de goluri şi au contribuit decisiv la cucerirea unei noi victorii în Divizia A, care menţine CS Minaur II pe locul patru, la doar două puncte în spatele podiumului. Au marcat pentru CS Minaur II: Nagy 6, Crainic 6, Căbuţ 5, Haiduc 6, Moisi 1, Cristescu 8 şi Oargă 6. Antrenor: Florin Mironescu.
Rezultatele etapei 18: CS Minaur Baia Mare II – Universitatea Craiova 38-37; CSM Oradea – HC Sibiu 33-30; Adep Satu Mare – HCM Sighişoara 22-40; CS Universitatea Cluj-Napoca – CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu 29-28; CNE Sighişoara – CSM Şcolar Reşiţa (nu s-a disputat); CS Universitar Politehnica Timişoara a stat.
Etapa viitoare (sîmbătă, 28 – duminică, 29 aprilie): CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu – CSM Oradea; HCM Sighişoara – CNE Sighişoara; CSM Şcolar Reşiţa – CS Universitatea Cluj-Napoca; Universitatea Craiova – Adep Satu Mare; HC Sibiu – CS Universitar Politehnica Timişoara; CS Minaur Baia Mare II stă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.