Administraţiile locale, precum şi instituţiile publice ale statului au posibilitatea de a-şi achiziţiona maşini nepoluante în cuantumul a 35.000 de euro, conform unei hotărâri de Guvern. Asta pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră: „Ordonanţa de urgenţă nr. 20 reglementează posibilitatea autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, de a achiziţiona, în condiţiile legii, autoturisme noi, al căror preţ nu poate depăşi contravaloarea în lei a sumei de 35.000 euro, inclusiv TVA, cu condiţia ca achiziţia acestora să fie realizată în cadrul programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, finanţat din Fondul pentru mediu. Deci vorbim despre vehicule nepoluante”, a explicat Rodica Pop, şef Serviciu verificarea legalităţii – Instituţia Prefectului Judeţul Maramureş.






























