Din 20 mai – Şoferii prinşi cu ITP-ul expirat rămân fără talon şi plăcuţele cu numerele de înmatriculare

0
206

Poliţiştii rutieri informează cu privire la noile măsuri ce se vor aplica în trafic, conform Ordonanţei Guvernului nr. 14/18 august 2017 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Începând cu 20 mai 2018, persoanele surprinse de către poliţişti cu inspecţia tehnică periodică expirată vor rămâne pe loc fără talonul maşinii (certificatul de înmatriculare) şi plăcuţele cu numerele de înmatriculare, vor fi sancţionate contravenţional cu amendă şi o dovadă fără drept de circulaţie.
Acelaşi lucru este valabil şi dacă maşina a fost cumpărată/vândută, dar nu a fost trecută pe numele noului proprietar în termen de 90 de zile de la înstrăinare. Se poate verifica online, în timp real, dacă înmatricularea autoturismului este suspendată sau validă, pe site-ul DRPCIV.
Potrivit OUG nr. 195/ 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, conducerea unui vehicul al că­rui termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni, respectiv de la 9 la 20 puncte-amendă.

Un şofer a intrat cu maşina într-o casă în Baia Mare

Foto: Cristina Drăgan

Un accident de circulaţie a avut loc sîmbătă dimineaţa, pe strada Mihai Eminescu, din Baia Mare. În accident a fost implicat un autoturism Mazda. Se pare că şoferul a pierdut controlul maşinii, în dreptul unui sens giratoriu, şi a ieşit de pe carosabil, intrând cu autoturismul într-o casă.Un echipaj de prim ajutor şi unul de la Poliţie au ajuns la faţa locului, iar poliţiştii urmează să stabilească cum s-a produs accidentul.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.