Au rămas nerezolvate multe probleme din istoria recentă, unele răspunsuri se află în arhivele Securităţii (acum deschise), însă după citirea adevărului scris în dosarele de supraveghere, cercetare şi condamnare, cei care au suferit abuzurile justiţiei vor geme încă o dată. Cu toate acestea, terapia pentru adevăr trebuie aplicată!
Statul a intrat cu bocancii în vieţile românilor, iar istoria are rolul să convingă opinia publică de faptul că justiţia trebuie să respecte drepturile omului, delaţiunea să nu fie baza în acuzare. Parlamentul României a emis Legea 127/2017, cu 3 articole, prin care se instituie 14 mai ca „Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste”. Motivul: în 14-15 mai 1948, abia ajunşi la putere, comuniştii au arestat circa zece mii de legionari, politicieni, preoţi, ţărani şi i-au băgat la închisoare, pe unii ucigîndu-i prin execuţii sumare. Imediat după promulgarea Legii 127/2017, ce permite organizarea de acţiuni publice de omagiere, a apărut problema că mulţi dintre cei 10.000 au susţinut mişcarea legionară, acum scoasă în afara legii, deci nu pot fi reabilitaţi de statul democrat. Legionarismul încă ne bîntuie memoria, ideile de românism/ortodoxism şi de etnicism/tradiţionalism fiind prezente în forme similare şi în societatea de azi. Calea de progres prin adunarea energiilor naţionale este vehiculată şi acum, cu toate că vrem să devenim popor european integrat în UE.
Regimul comunist i-a închis nu numai pe principalii legionari şi pe liderii lor spirituali, chiar dacă aceştia doar au scris articole în ziare, cum a fost filosoful Constantin Noica. Au scăpat de pedeapsă cei plecaţi în Occident, precum Cioran şi Eliade. Spirite filosofice, Noica şi Steinhardt au cerut iertare totală, dar acest lucru nu se întîmplă, statul român îi condamnă în continuare pe susţinătorii holocaustului. Articolele prolegionare au exprimat păreri ce pot fi socotite delict de opinie – însă nu-i criticăm pe cei care au scris poezii şi elogii comuniste, ba chiar şi pe aplaudacii lui Ceauşescu i-am putea mustra în public.
Legionarii au deţinut puterea patru luni (14 septembrie 1940 – 24 ianuarie 1941), timp suficient pentru ca statul naţionalist să fie lăudat în exces de unii intelectuali tineri, care sub influenţa ideologiei de dreapta au susţinut legiunea cu înfocare. Elogierea naţiunii române era însoţită de respingerea democraţiei şi a capitalismului. Legionarii erau utopici, vină intelectuală, dar şi antisemiţi şi antiţigani, plus că aveau o justificare ideologică pentru violenţă.
Dar să nu-i acuzăm în exces, pentru că şi marxismul e utopic, ceea ce istoria ne-a dovedit. Karl Marx începe să fie privit în Europa ca un filosof politic onest, de reabilitat în ochii lumii, de vreme ce „Capitalul” e socotit operă genială! Am putea însă uita că „Manifestul Partidului Comunist” i-a îndemnat pe proletari la revoluţie, la uciderea celor care li se opun? Să nu fim radicali nici cu Marx – de-ar fi fost aplicat dialogul platonician „Republica”, am fi văzut că se poate şi mai rău…
Trebuie aşadar să separăm vorbele de fapte şi să-i sancţionăm diferit pe ideologi şi pe executanţi. Puţini oameni mărturisesc democraţia liberală şi valorile umane, rari sînt cei care salvează onoarea poporului, pe aceia trebuie să-i respectăm (un singur nume: Doina Cornea, decedată în 3/4 mai 2018). Regimurile bazate pe delatori, legionari, torţionari, securişti, procurori şi judecători dependenţi trebuie puse de poporul suveran la colţul istoriei, ca nedemocratice.
Ziua de 14 mai nu a fost marcată în nici un fel, existînd în lege o bîlbîială, o lipsă de precizie în definirea categoriilor de persoane omagiate. Nu avem nevoie de o zi dedicată legionarilor!
