Avem între noi oameni a căror vîrstă ne îndreptăţeşte să îi felicităm şi să le fim alături în fiecare an. Băimăreanca Silvia Mare, născută Suciu, a împlinit 91 de ani şi a sărbătorit evenimentul la Casa Băimăreană.
N-a mai avut în meniu sarmale în foi de viţă aduse din satul natal, Cicîrlău, ci mîncăruri preparate de bucătarii de la restaurant. I-au fost alături fiica Bobi Tosca, dar şi primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheş, care a răspuns invitaţiei şi în acest an, precum şi dr. Viorica Cherecheş, deputat de Maramureş. S-a încins o petrecere cu 30 de oaspeţi, între care am cunoscut un director (fost prefect), o doctoriţă de la urgenţe, un proiectant de drumuri, un celebru (fost) handbalist, vecinii doamnei Silvia – pe mulţi i-a învăţat să vorbească limba franceză. Silvia Mare şi-a adus aminte de tinereţe, de la 4 la 16 ani a crescut la un castel din Franţa, unde părinţii săi lucrau ca administrator şi bucătăreasă. S-au întors în România în 1939, nu ştia româneşte „nici o boabă”. Citeşte Graiul Maramureşului zi de zi, „începînd cu editorialul”.






























