Clădirea în care funcţionează dispensarul medical din Săcălăşeni intră în reabilitare. Imobilul este cel mai vechi din patrimoniul administraţiei locale şi necesită reparaţii. Acolo îşi desfăşoară activitatea medici de familie, un stomatolog, dar şi o farmacie. Emilian Pop, primarul comunei, explică: „Proiectul de reabilitare a dispensarului a fost încărcat pe SEAP. Am finalizat proiectarea. Imobilul respectiv este una din cele mai vechi construcţii pe care o administrează primăria. Clădirea chiar arată jalnic şi are nevoie urgentă de renovare. Investiţia, în valoare de aproximativ 2 milioane lei, se realizează prin PNDL. Acolo avem doi medici de familie, stomatolog şi farmacie”.
































