A 40-a ediţie a Serilor de Poezie „Nichita Stănescu” • „Deseştiul este un punct luminiscent în istoria literaturii române contemporane” (Arcadie Suceveanu, Republica Moldova)

0
202

Satul maramureşean Deseşti a găzduit vineri, 28 septembrie, pentru a 40-a oară, Serile de poezie „Nichita Stănescu”, o manifestare organizată în acest an de Reprezentanţa Maramureş a Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Culturală „Nichita Stănescu” din Deseşti, Primăria şi Consiliul Local De­seşti şi sprijinită, printr-un proiect, de Consiliul Judeţean Maramureş. Invitat de onoare al evenimentului a fost scriitorul Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

Premiile ediţiei din 2018

La 39 de ani de la debutul acestei manifestări – timp în care nume memorabile ale literaturii contemporane au păşit în gospodăria părintească a scriitorului Gheorghe Pârja din satul de pe Mara – Serile de poezie „Nichita Stănescu” au fost organizate pentru a 40-a oară, un număr al maturităţii depline. Mai mult, logodna cu Festivalul Internaţional de poezie de la Sighetu Marmaţiei, derulat săptămâna trecută, a sporit valoarea manifestării. Aşa cum participanţii la acest eveniment au fost obişnuiţi an de an, în 2018, invitat de onoare a fost scriitorul Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Acesta a completat astfel, în mod ireproşabil, şirul marilor poeţi şi scriitori din România şi chiar din Europa prezenţi şi premiaţi pe „covorul de iarbă” al Serilor de poezie de la Deseşti. Manifestarea a început cu o slujbă de pomenire pentru scriitorii trecuţi în veşnicie găzduită la biserica de lemn inclusă în patrimoniul mondial al UNESCO din Deseşti. A urmat, în curtea gospodăriei părinteşti a scriitorului Gheorghe Pârja, acordarea premiilor Serilor de Poezie de la Deseşti:
• Marele Premiu „Nichita Stănescu” al Serilor de Poezie de la De­seşti i-a revenit invitatului de onoare Arcadie Suceveanu din Republica Moldova
• Premiul Consiliului Local al comunei De­seşti a fost acordat publicistului Florentin Năsui din Sighetu Marmaţiei
• Premii de excelenţă au mers către Nicolae Spătaru (Chişinău) şi Ileana Pop Nemeş (Călineşti).

Un dicţionar întreg al poeziei contemporane

Iniţiator al manifestării, scriitorul Gheorghe Pârja, editorialist al cotidianului „Graiul Maramureşului”, le-a reamintit celor prezenţi numele celor care, în decursul anilor, au acceptat invitaţia la acest eveniment sporindu-i, astfel, însemnătatea. „În numele poeziei, a „trecut” pe aici un dicţionar întreg al poeziei contemporane: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Adam Puslojic, Nicolae Dabija, Nicolae Prelipceanu, Ion Mureşan şi mulţi alţii. Mai am un orgoliu teribil. Am avut, în curtea asta părintească, doi preşedinţi de uniune de scriitori: Szentmartoni Janos, marele meu prieten din Ungaria, şi Arcadie Suceveanu, marele frate. Din 2002, am instituit şi Marele Premiu „Nichita Stănescu”. La Cannes, se merge pe covorul roşu, aici, aceste premii se dau pe „covorul” de iarbă. Nu mă pot convinge că e bine sau rău, dar eu o fac în continuare cu toată seriozitatea şi respectul pentru lume şi pentru voi. Iar în numele acestui bine, am ajuns aici. Vreau să vă spun foarte scurt şi sincer, nu puteam fi puternici fără administraţie, motiv pentru care Primăria şi Consiliul Local au fost alături de mine şi de noi”, a punctat scriitorul Gheor­ghe Pârja adăugând faptul că cel căruia i-a revenit onoarea de a primi, în 2018, Marele Premiu este „un poet absolut al limbii române de oriunde. I-am citit cărţile, este un mare poet român. Vă garantez”.

„Ochii Basarabiei”, o carte de mare folos

Copleşit de emoţie, dar şi de bucurie, invitatul de onoare Arcadie Suceveanu a creionat pentru cei de faţă sentimentele care l-au cuprins la întâlnirea cu Maramureşul. „Eu, un om născut în Bucovina cea de dincolo de fatidica sârmă ghimpată, în Cernăuţi, aproape toată viaţa trăitor în Chişinău, la Nistru, iată, am ajuns în Maramureş, în acest spaţiu extraordinar pe care îl cunoaştem mai mult din emisiunile televizate, din lecturi, din poveşti şi povestiri. Emoţia se explică şi prin faptul că am ajuns în momentul în care literatura română din Basarabia îşi revendică drepturile, ca şi românii de dincolo, după mai multe eclipse ale istoriei. Îşi revendică dreptul de a fi nea­mul românesc el înşuşi, ceea ce este, nu altceva. Codul genetic nu poate fi schimbat şi acest lucru nu îl pot înţelege imperiile”, a subliniat Arcadie Suceveanu. Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova a continuat etichetând gospodăria părintească a lui Gheorghe Pârja drept „un loc sacru”. „Ai transpus De­seştii tăi într-o altă paradigmă literară. Deseştiul este un punct luminiscent în istoria literaturii române contemporane”, i s-a adresat gazdei invitatul din Republica Moldova. Într-un astfel de context a fost readusă în memoria celor prezenţi cea mai recentă apariţie editorială a scriitorului Gheorghe Pârja. Este vorba de cartea „Ochii Basarabiei” – lansată în acest an şi dedicată Centenarului Marii Uniri – care cuprinde articole şi interviuri publicate în perioada 1991-2018 în cotidianul „Graiul Maramureşului” a căror tematică este Republica Moldova. Despre mesajul profund al acestui volum a vorbit dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare, instituţie care a sprijinit apariţia cărţii. „Avem în noi un sentiment de închinăciune faţă de marile valori, e firesc să fie aşa. Dar, uneori, plecăciuni trebuie să le adresăm şi celor de lângă noi (…) Eu sunt un mare admirator al lui Gheorghe Pârja şi cele mai frumoase articole scrise în România pe relaţia cu Basarabia au semnătura lui. Nu există nimic mai frumos (…) cartea lui e de mare folos, numărându-se printre caratele instituţionale”, a mărturisit dr. Teodor Ardelean.

Manifestarea a continuat în Căminul Cultural din satul Deseşti unde peste 25 de autori au susţinut un veritabil recital de poezie citind din propriile creaţii. Acest moment a fost prefaţat de un spectacol al Coconilor Deseştiului. În faţa invitaţilor şi a deseştenilor, a mai evoluat şi Grupul de horitoare al Centrului cultural din Sighetu Marmaţiei, condus de Ileana Pop Nemeş. Organizatorii aduc mulţumiri tuturor celor care au sprijinit manifestarea accentuând faptul că, toamna viitoare, va bate ceasul celor 40 de ani de când marele poet Nichita Stănescu a intrat pe poarta satului Deseşti.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.