Aleşii judeţeni au aprobat alocarea sumei de 25.000 de lei, din rezerva bugetară a Consiliului Judeţean Maramureş, pentru realizarea proiectului ”Centenarul Marii Uniri – mărturii şi fapte ale maramureşenilor”, care se desfăşoară în intervalul noiembrie-decembrie 2018. Proiectul se realizează în baza unui acord de cooperare încheiat cu Asociaţia Heidenroslein şi cu localităţile care au trimis delegaţi la Marea Unire din 1918. Scopul acţiunii este omagierea unui secol de românism prin reportaje, documentare, ştiri despre personalităţi, locuri, comunităţi şi care va fi mediatizată prin presă. Iar la final se va realiza o dezbatere pe tema Marii Uniri, cu participarea unor personalităţi din Maramureş. CJ susţine financiar acţiunea, iar Asociaţia Heidenroslein se va ocupa de scrierea reportajelor. (A.B.M.)































