Grădinița cu Program Prelungit Nr. 25 Baia Mare (director, prof. Cristina Șandor) a găzduit concursul regional ,,Gândurile copiilor pentru o Românie unită”, inclus în proiectul educațional ,,Trei culori pentru o singură țară”.
„La secțiunea momente artistice, au participat 10 grădinițe din județ și în jur de 100 de preșcolari”, a precizat prof. Cristina Șandor. Momentul de sărbătoare a fost marcat de preșcolari prin poezii și cântece patriotice, iar la final, cu stegulețe în mâini, acțiunea s-a încheiat printr-o horă a prieteniei la care s-au alăturat toți participanții.
,,La expoziția-concurs, s-au înscris și au trimis lucrări 270 de cadre didactice din 25 de județe, iar preșcolarii participanți au fost în jur de 500”, a declarat prof. Laura Dorca de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 25 din Baia Mare, inițiatoarea proiectului.