Azi, 5 decembrie 2018, în Tg. Lăpuș, se celebrează 100 de ani de la jertfa scumpă a martirilor lăpușeni pentru apărarea unității naționale românești. Cu această ocazie, în fața Monumentului Eroilor din parcul central al orașului Tg. Lăpuș, au loc evenimente de la ora 11,00: parada militară în ritmuri de fanfară; intonarea Imnului Național al României și a Imnului Europei; slujba de binecuvântare a monumentului eroilor; slujbă de pomenire a eroilor, cu participarea Înalt Preasfințitului Părinte Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului; discursul primarului; discurs istoric – prof. univ. dr. Vasile Dâncu și dr. Ioan Drăgan – directorul Arhivelor Naționale Cluj; depunere de coroane; concertul corului „Armonia” Tg. Lăpuș; cântece patriotice – corul de bărbați „Dacii liberi” Libotin; pomană în memoria eroilor; prezentare de carte: „Lupta Lăpușenilor pentru Unirea Transilvaniei cu România, 5 decembrie 1918, la Tg. Lăpuș” – Roman Precup; simpozion și prezentarea cărții „Joia patimilor” de Horia Bădescu; ora 14: recital „Un secol de dor” susținut de Grigore Leșe, la casa de cultură; ora 15,30: expoziție de sculptură „Memorie atavică” – Viorel Simion Marton, Ioan Picu, dr. Ioan Marchiș – critic de artă; expoziție de pictură – Dorel Petrehuș; ora 17: concert susținut de corala „Armonia” Constanța, la casa de cultură; ora 18,45: paradă cu torțe, Asociația „Terra Dacica Aeterna” Cluj-Napoca – „Aprindem candela amintirilor”. (o.m.)




























