Sala „Gheorghe Barițiu” din Turda a găzduit o nouă etapă a Programului „Talent”. Programul „Talent” este o acțiune a Federației Române de Handbal ce are ca scop principal formarea loturilor naționale de cadeți și juniori.
La această acțiune au fost prezenți 13 sportivi ai Academiei de Handbal Minaur. Este vorba de Ovidiu Ardelean, Erik Pop, Teodor Buciuman, Rareș Pop, Alexandru Cociotă, Călin Indrecan, Andreas Hauler, Răzvan Boitor, Remus Chiș, Vlad Pop, Ioan Buciuman, Tiberiu Cioclu și Alexandru Borcuti.
Din stafful care a coordonat această acțiune s-a aflat și Claudiu Clonovszki, antrenor al Academiei de Handbal Minaur, care a declarat: „Sîntem mîndri că avem la ambele generații 2002-2003 și 2004-2005 un total de 13 copii convocați la o nouă acțiune Plan Talent a Federației Române de Handbal, care are ca scop formarea lotului național de cadeți și juniori a reprezentativei României. Am venit împreună cu sportivii Academiei să arătăm că ne pregătim foarte bine si putem răspunde și să ajutăm cu succes acțiunile federației. Următoarea acțiune Plan Talent va avea loc în perioada 7-10 ianuarie la Izvorani”.
































