Ca rezident (domiciliu flotant) în Tăuţii Măgherăuş, am participat recent la inaugurarea celui mai mare tricolor românesc (54 mp) pe cel mai înalt catarg (27 m). Evenimentul, desfăşurat în preajma aniversării Centenarului României Mari, s-a bucurat de prezenţa a sute şi sute de localnici şi nu numai, fiind marcată de alocuţiunile prefectului Maramureşului şi a preşedintelui Consiliului Judeţean.
Memorabile însă au rămas, pentru mine, cuvintele primarului din Tăuţii Măgherăuş, Anton Ardelean, care apăsat şi clar a spus: ,,Vreau să ştie toţi, de la cei din clasa I pînă la cei cu vîrstă înaintată, că noi suntem de 2.000 de ani aici. Alţii au venit peste noi, dar noi am rămas aici”, repetînd această frază la final. Mi s-a părut punctul culminant al manifestării, ţinînd cont de situaţia actuală a României şi a întregii Europe, cu influenţe atît de negative pentru liniştea oamenilor.
Meritul primarului oraşului nu constă doar în ce a spus la inaugurarea respectivă, ci pentru ce a făcut în mandatele sale de edil. Nu am căderea (nu cunosc toate realizările urbei) să analizez activitatea sa şi a echipei sale, dar ceea ce vede toată lumea nu poate fi ignorat. Nu demult, Tăuţii Măgherăuş era o comună ca foarte multe în ţară. Azi, îşi merită statutul de oraş. Menţionez întreprinderile economice, cu producţie pentru export, cu personal din localitate sau din zone limitrofe. Plus realizările social-gospodăreşti, edilitare, culturale, de nivel de trai şi confort.
Iar dacă există contestatari (ar fi culmea să nu fie), îmi permit să redau un amănunt. În urmă cu mai mulţi ani, soţia mea a fost internată într-un salon de spital cu mama primarului Anton Ardelean. Mi-a relatat nevastă-mea că după fiecare vizită a fiului la mama bolnavă, aceasta încheia cu îndemnul: ,,Ai grijă, dragu’ mamii, de oameni!”
N-am nici un interes personal faţă de primarul Anton Ardelean, îi doresc sănătate, dar am două sugestii. 1. Să se împodobească (pavoazeze) corpul catargului (pînă la înălţimea adecvată) cu imagini din istoria oraşului, oameni importanţi din sau pentru localitate, frumuseţile naturii locale sau din zonă. Ar creşte interesul turistic. 2. Propun să i se acorde domnului primar Anton Ardelean titlul de cetăţean de onoare al judeţului Maramureş.
Gheorghe NEAG




























