Campionatul local de snooker Golden Q a ajuns la finalul sezonului, recent având loc ultima etapă, urmată de festivitatea de premiere.
Concurenții clasați pe primele două locuri în clasament au disputat și ultima finală din acest an. Lorin Druță nu a avut probleme nici în acest meci cu Norby Szopko, el reușind, de altfel, să câștige toate cele 10 etape ale sezonului. Tot el a realizat și cel mai mare break (81), precum și cele mai multe breakuri de peste 30 de puncte.
Festivitatea de premiere a fost oficiată de Cristina și Liviu Vințu, cei care au găzduit această competiție la clubul Mr. Biliard. Cristina Vințu a făcut o radiografie a sezonului încheiat. A fost amintit, cum era și firesc, momentul de vârf: Cupa Golden Q, competiție care a adus în Baia Mare jucători de talie mondială. S-au acordat premii constând în cupe, diplome și recompense financiare pentru primii 5 clasați. Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului l-am regăsit, și în acest an, pe Lorin Druță, de departe cel mai valoros jucător din competiție. Pe următoarele locuri s-au clasat Norby Szopko, Neluțu Tămîian, Cristi Vințu și Radu Scarlat.
Este de apreciat efortul concurenților și organizatorilor pentru ca această competiție să se desfășoare în cele mai bune condiții. Iubitorii de snooker așteaptă cu interes surprizele din sezonul viitor.
Csaba Domokos






























