Beneficiile educației bilingve

0
299

Pentru că, în curând, vor începe etapele de înscriere a copiilor în grupele preșcolare și în clasa pregătitoare, Asociația pentru Învățământul Maghiar din Maramureș pune la dispoziție informații pentru familiile mixte privind bilingvismul și învățământul în limba maghiară. Enikő Várady – președintele asociației – explică, în cele ce urmează, importanța învățării limbii minoritare în familiile de etnie mixtă.

• părinții ar trebui să fie consecvenți în folosirea limbii minoritare

Reporter: De ce să educăm copiii bilingv?
Enikő Várady: În cazul copiilor care cresc în mediu bilingv, depinde de decizia părinților, iar mai apoi de perseveren­ța/consecvența și de priceperea lor dacă acești copii vor deveni bilingvi sau monolingvi. Astăzi, numeroase studii dovedesc efectul pozitiv al bilingvismului în dezvoltarea intelectuală a copiilor.
Printre efectele pozitive se numără: receptivitate sporită în învățarea limbilor; mai multă creativitate; mai multă ușurin­ță în învățarea citirii.
R.: Care este rolul părintelui?
E.V.: În comunicarea cu copilul, părinții ar trebui să fie consecvenți în folosirea limbii minoritare, chiar și în situațiile în care, în familie sau în anturajul mai restrâns al copilului, se află și alte persoane care poate nu cunosc, nu vorbesc limba maternă a celuilalt părinte. Trebuie explicate avantajele bilingvismului arătând faptul că acesta nu este în detrimentul relației/comunicării cu celălalt părinte sau din lipsă de respect pentru acesta. În cazul în care una din limbile folosite are influențe mai puternice, este necesară consolidarea celeilalte limbi.
În acest scop, există numeroase posibilități precum: alegerea limbii în care vor fi citite, vizionate poveștile sau vor fi ascultate cântecele pentru copii; organizarea din punct de vedere lingvistic a programelor de joc și a celor în aer liber; alegerea limbii în care va fi frecventată grădinița și cursurile școlare.

• bilingvismul, o investiție în viitorul copiilor

E.V.: Este nevoie de multă răbdare și încurajare din partea părinților. Nu este indicată corectarea greșelilor de pronun­ție, ci mai degrabă repetarea acestora în forma lor corectă. Limba trebuie vorbită și ascultată. Învățarea a două limbi este un proces continuu, dar dacă asimilarea acestora începe de la o vârstă timpurie, învățarea este mai eficientă și mai ușoară. Bilingvismul este, deci, un potențial cadou oferit copilului. Este cu siguranță o investiție în viitorul său.
R.: Care sunt efectele bilingvismului asupra dezvoltării intelectuale a copilului?
E.V.: Așa cum am relatat, bilingvismul are numai efecte pozitive asupra dezvoltării intelectuale copilului. Pe lângă atenția sporită și implicarea părinților, o altă garanție a păstrării bilingvismului este educația în limba minoritară. Întrucât limba majoritară este mai des auzită și vorbită de copil, limba minoritară trebuie mai bine exersată pentru a se men­ține bilingvismul în procesul de educare. Avantajele bilingvismului în cazul familiilor de etnie mixtă sunt numeroase: asimilarea valorilor culturale minoritare poate avea loc cel mai eficient într-un cadru instituțional, adică în unitățile de învățământ; educația ling­vistică oferită de părinți este completată și consolidată de educația în limba minoritară; folosirea continuă a limbii prin frecventarea unității de învățământ în limba minoritară garantează învățarea și însușirea limbii respective.

• sprijin financiar din partea guvernului ungar

E.V.: Învățământul în limba minoritară are ca rezultat un plus de cunoștin­țe și un nivel intelectual mai ridicat. Prin învățarea bilingvă, copiii înțeleg mai bine modurile diferite de gândire, precum și culturile diferite, sunt mai sensibili la relația semantică dintre cuvinte, sunt mai buni în a trata în mod analitic structura propoziției și au o sensibilitate socială sporită. De asemenea, copiii cu educație bilingvă dezvoltă o flexibilitate mentală mai mare, o mai bună înțelegere a aspectelor abstracte și o memorie mai activă. Primind suport educațional adecvat, copiii bilingvi devin vorbitori nativi ai ambelor limbi și își dezvoltă abilități deosebite. Statisticile au arătat că un copil bilingv învață mult mai bine, el având o înțelegere mult mai bună a limbajului și tinzând să fie mai înzestrat din punct de vedere creativ. Bilingvismul dezvoltă gândirea originală care este, apoi, utilă în rezolvarea problemelor și în inovație. Un copil bilingv are oportunitatea de a deveni și bicultural. El va înțelege mai bine valorile și societatea din alte culturi și va accepta și aprecia mai ușor diferența dintre ele.
Mai mult, absolvirea unei școli și obținerea unei diplome de bacalaureat într-o limbă minoritară înseamnă o șansă în plus pentru cariera tinerilor. Nu în ultimul rând, copiii care frecventează formele de învățământ în limba maghiară beneficiază de sprijin financiar din partea guvernului ungar, prin diferite sisteme de finanțare ale acestuia.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.