În Biserica Ortodoxă „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din oraşul Seini, parohie aparţinînd cercului pastoral III, a avut loc a treia întîlnire a tinerilor în Postul Mare. Aici slujesc preoţii Bogdan Codre şi Tomel Pop. Frumosul eveniment a fost organizat de echipa Biroului de Tineret Baia Mare, cu implicarea preoţilor din zonă, respectiv: Ilba, Handalul Ilbei, Bârgău, Tăuţii de Jos II, Viile Apei, Buşag, Ulmoasa, Bozânta Mare, Nistru şi Săbişa, în parteneriat cu părţile implicate din Seini.
Prezent pentru prima dată în localitate, PS Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a avut cuvinte de laudă pentru frumuseţea bisericii, precum şi bucuria de a fi alături de credincioşii seineni. După săvîrşirea Vecerniei, în faţa celor 300 de participanţi (tineri, enoriaşi, cadre didactice), au evoluat grupul vocal al Asociaţiei ASCOR, cu pricesne, urmat de corul bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, dirijor prof. Alina Ureche. Au fost prezenţi pr. Fabian Coroian, protopopul Băii Mari, arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, pr. Bogdan Ciocotişan, coordonatorul Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Municipiul Baia Mare, părinţi parohi, din rîndul cărora nu au lipsit preoţii: Radu Cozma de la Parohia Ortodoxă Seini II, Daniel Andreica, Parohia Săbişa, Ionel Radu Timis, parohia Viile Apei, pr. Gheorghe Pop. La eveniment au fost de faţă primarul oraşului Seini, Gabriela Tulbure, însoţită de viceprimarul Octavian Bodea şi de consilieri locali. A fost invitat şi primarul comunei Cicârlău, Sorin Lupşe.
„Sunt mândră că am găzduit la Seini această întîlnire şi că am avut onoarea de a avea pentru prima dată alături de noi pe PS Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Recunoştinţa şi admiraţia mea se îndreaptă spre organizatori, în mod special apreciem aportul preoţilor Bogdan Codre şi Tomel Pop. Am participat la un eveniment care ne-a întărit spiritual şi duhovniceşte”, a declarat primarul Gabriela Tulbure.


























