Valoarea a făcut diferenţa

0
144

• Unirea Tăşnad – ACS Fotbal Comuna Recea 0-7 (0-4) •

Niciun fel de probleme nu a avut ACS Fotbal Comuna Recea în a contabiliza trei puncte de pe terenul Unirii Tăşnad, victorie care o menţine, încă, în cursa pentru promovare.
Sergiu Ciocan, cu o triplă (20, 27, 59), Viorel Chinde (34), Romario Rus (40), Alin Bota (75 – 11 m) şi Vlad Asăujan (82) au adus o victorie care nu necesită nici un comentariu, scor 0-7, în detrimentul unui adversar resemnat şi tot mai aproape de retrogradare. Diferenţa de valoare şi-a spus cuvântul, Recea reuşind să-şi refacă moralul după rezultatul surprinzător din etapa precedentă, 4-4 cu AFC Hărman, după ce la pauză maramureşenii conduceau cu 4-0.
• ACS Fotbal Comuna Recea: Bota (cpt.) – Dunca, Urs, Kereki, A. David (73, I. Mureşan), Micaş, R. Rus, Ciocan, Chinde (71, Asăujan), Mărieş (73, Jucan), Lemac (71, Opriş). Antrenori: Romulus Buia şi Ovidiu Mic.

Numai un punct
• MSE Târgu Mureş – CS Minaur Baia Mare 0-0

Galben-albaştrii s-au întors din deplasarea de la MSE Târgu Mureş numai cu un punct, în condiţiile în care au mers după toate cele trei. CS Minaur nu a făcut deloc un joc reuşit, chiar dacă a dominat în cea mai mare parte, ocaziile mari de a marca lipsind cu desăvârşire. Doar în final de partidă băimărenii au trecut pe lângă gol, Lupu şi Duruş irosind două oportunităţi imen­se, astfel că elevii lui Dorin Toma au pierdut două puncte. Putem spune că băimărenii au arătat cea mai modestă evoluţie din actualul sezon, însă jucătorii trebuie să conştientizeze că mai sunt patru etape şi dacă nu mai adună puncte pot pierde şi actuala poziţie a clasamentului.
• CS Minaur Baia Mare: Gudea – Lihet, Kis, D. Simion, Lupu (cpt.), Piper (56, Giurgiu), Stanciu (65, Borota), C. Tutuţa, Bococi, Jeler (46, Duruş), Moldovan (76, Roşca). Antrenori: Dorin Toma, Vlad Ungureanu şi Marius Marian.

Rezultatele etapei 26

AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – ACS Unu Fotbal Club Gloria Bistriţa 2-0; MSE Târgu Mureş – CS Minaur Baia Mare 0-0; Sticla Arieşul Turda – Unirea Dej 2-0; Sănătatea Cluj-Napoca – AFC Odorheiu Secuiesc 2-2; Avântul Reghin – CS Iernut 3-0; Olimpic Cetate Râşnov – CFR Cluj-Napoca II 1-0; Unirea Tăşnad – ACS Fotbal Comuna Recea 0-7; AFC Hărman – Gaz Metan Mediaş II 3-0.

Etapa viitoare

• Marţi, 7 mai, ora 18.00: AFC Hărman – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc; ACS Fotbal Comuna Recea – Olimpic Cetate Râşnov; CFR Cluj-Napoca II – Avântul Reghin; CS Iernut – Sănătatea Cluj-Napoca; AFC Odorheiu Secuiesc – Sticla Arieşul Turda; Unirea Dej – MSE Târgu Mureş; CS Minaur Baia Mare – ACS Unu Fotbal Club Gloria Bistriţa;
• Miercuri, 8 mai, ora 18.00: Gaz Metan Mediaş II – Unirea Tăşnad.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.