România, cea mai mare inflaţie din UE

0
50

În aceeaşi zi în care Viorica Dăncilă lăuda performanţele economice ale Guvernului PSD-ALDE, Eurostat a publicat date care arată că, în luna mai 2019, România a înregistrat o rată a inflaţiei de 4,4%, cea mai mare din întreaga Uniune, şi cu mult peste media europeană.
Mai mult decât atât, în România rata inflaţiei a crescut, în condiţiile în care în cea mai mare parte a statelor Uniunii Europene a scăzut. De exemplu, dacă în mai 2018, media inflaţiei la nivel european era de 2%, în mai 2019, media inflaţiei este de 1,2%.
Datele publicate de Eurostat vin în urma unor creşteri succesive a pensiilor şi salariilor din sectorul bugetar, efectuate de guvernul PSD-ALDE, precum şi a preţurilor (toate fiind măsuri cu potenţial inflaţionist).
Guvernul PSD-ALDE având programate alte creşteri artificiale de venituri (mai ales că vin noi alegeri), care foarte probabil vor duce la noi creşteri de preţuri şi pe cale de consecinţă, la o inflaţie şi mai mare. De precizat că, pe fondul creşterii inflaţiei, puterea de cumpărare scade, nu creşte.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.