Luni seara, la Cesena, în ultima etapă din Grupa C, s-au desfăşurat meciurile Franţa – România (0-0) şi Croaţia – Anglia (3-3), în urma cărora ROMÂNIA, antrenată de Mirel Rădoi, s-a calificat în semifinale, alături de cîştigătoarele celorlalte două grupe SPANIA şi GERMANIA şi FRANŢA – cel mai bine clasată echipă de pe locul 2 din grupe.
Meciurile din semifinale se vor disputa joi, 27 iunie, astfel:
• GERMANIA – ROMÂNIA (Bologna, ora 19)
• SPANIA – FRANŢA (ora 22).
FINALA este programată duminică, 30 iunie, ora 21:45, între învingătoarele din semifinale.
Calificare la Olimpiadă după 56 de ani
Succesul elevilor antrenaţi de Mirel Rădoi este cu atât mai important cu cât ne-a adus şi o performanţă istorică, şi anume calificarea la Jocurile Olimpice după 56 de ani de absenţă. Ultima participare a României la JO datează din 1964, ediţie care s-a desfăşurat tot în Tokyo. Selecţionata de fotbal a ţării noastre a participat doar de trei ori la Jocurile Olimpice: în 1924 la Paris, în 1956 la Helsinki şi în 1964 la Tokyo. Din echipa calificată la Jocurile Olimpice din 1964 făceau parte nume grele ale fotbalului românesc precum Ion Nunweiller, Emerich Jenei, Dan Coe, Constantin Koszka, Carol Creiniceanu sau Gheorghe Constantin.