140.000 de vizitatori la Memorialul din Sighet!

0
474

Două muzee din Sighetu Marmaţiei au fost incluse în acest an, de o prestigioasă publicaţie la nivel mondial, ca fiind printre cele mai importante atracţii de vizitat în România. Este vorba despre Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei şi Muzeul satului maramureşean. Ca dovadă a importanţei Memorialului pentru turişti stă şi faptul că, doar anul trecut, peste 140.000 de vizitatori i-au trecut pragul, iar numărul acestora creşte pe an ce trece. În acest top 12 al Ghidului Michelin mai figurează şi Baia Mare cu Muzeul de Istorie şi Arheologie.
Administraţia locală din Sighetu Marmaţiei se mândreşte cu aceste obiective turistice: „Pentru anul 2019, una dintre cele mai prestigioase publicaţii în turism, adică Ghidul Michelin, a stabilit că în România trebuie văzute 12 muzee de top. Dintre acestea, două sunt în Sighetu Marmaţiei, respectiv Memorialul şi Muzeul Satului. Ghidul Michelin este o entitate imparţială, recunoscută la nivel mondial ca principala autoritate în materie de atracţii turistice, restaurante, hoteluri, deci au o prestanţă de netăgăduit şi ei au spus că două dintre cele 12 muzee pe care le recomandă în fiecare ţară sunt din Sighet! E pur şi simplu o mândrie pentru noi. De asemenea, suntem pe cea mai importantă axă turistică a ţării, cea care intră dinspre vestul României şi pleacă prin Maramureş spre nordul Moldovei, pentru că aceste două regiuni reprezintă unele dintre cele mai frumoase zone turistice ale ţării. Dacă undeva vedeţi patru – cinci fotografii despre ce frumoasă e ţara noastră, cu siguranţă că între ele va apărea cel puţin o biserică din Maramureş, o imagine cu Cimitirul Vesel şi cu ceva din Moldova. Apoi o să mai apară Delta, Poiana Braşov etc. E bine că suntem aici. E greu însă că suntem departe de Bucureşti, obţinem greu bani”, a spus Horia Scubli, primarul din Municipiul Sighetu Marmaţiei.
Numărul vizitatorilor la Memorial creşte continuu

Dacă în anul 2006, spre exemplu, Memorialul din Sighet avea doar 27.553 de bilete vândute, la zece ani distanţă, numărul vizitatorilor era de 111.334. „Anul trecut am avut 141.703 vizitatori, iar în 2019, în perioada ianuarie – iunie, ne-au vizitat 51.700 de turişti. Însă în lunile iulie şi august sunt cei mai mulţi, aşa că este posibil ca la finalul anului să depăşim recordul din 2018. Avem şi expoziţii noi, este vorba despre Sala Episcopilor, Război după Război – rezistenţa antisovietică în Lituania în anii 1944 – 1953, sau Portrete de familii, ce este o expoziţie documentară în perioada iunie – august. De asemenea, la subsol avem reconstituită şi o pompă de apă. Deci aşteptă vizitatorii care au ce vedea dacă ne trec pragul”, a explicat Andrea Dobeş, muzeograf. La momentul prezenţei noastre în muzeu, acesta fremăta de vizitatori, deşi era în timpul săptămânii. Circa 1.000 de bilete se vânduseră într-o singură zi. Turiştii, însă, erau fascinaţi de ceea ce văd: „Sunt din Sibiu, dar 50 de ani am trăit în Bucureşti. La muzeu mi-am propus de multă vreme să vin, am citit foarte mult despre ce s-a întâmplat aici, iar ce
s-a realizat cu memorialul este absolut copleşitor! Senzaţiile care mă încearcă acum sunt foarte mult şi greu de explicat. Sunt în primul rând copleşită, apoi revoltată din cauza a ceea ce s-a petrecut aici, apoi mă apucă tristeţea, iar apoi toate se amestecă, e greu de descris. Am însă o recunoştinţă mare pentru ceea ce au făcut cei care s-au sacrificat aici şi nu ştiu dacă au făcut-o exact pentru ceea ce este în prezent în ţara noastră. Dar una peste alta este un loc foarte interesant, foarte bine realizat, care te mişcă şi te încarcă spiritual”, a fost părerea Ioanei Moisil. „Vin din Piteşti într-o excursie cu familia. Am sosit la Sighet special pentru Memorial. Eu personal l-am mai văzut de două ori, dar de fiecare dată când vin, mi se face pielea de găină! Este înfiorător ce s-a întâmplat în trecut aici. Ca muzeu pot spune că este foarte bine făcut, organizat şi îţi oferă foarte multe informaţii, mărturii, pe care nu le poţi asimila doar într-o singură vizită. Atâta istorie cât este aici… Este foarte interesant faptul că este explicată şi partea de istorie propriu-zisă, cât şi traumele prin care au trecut, în acest context istoric, cei închişi aici. În Piteşti a fost o închisoare, dar nu mai există clădirea, că s-a dărâmat, care se numea Experimentul Piteşti, şi era ceva asemănător cu ce a fost aici, dar nu la acelaşi nivel. Însă ca muzeu, cel de la Sighet e impresionant! Din punctul meu de vedere cred că este cel mai bun muzeu din ţară”, a completat Rebeca Dumitrăchescu. Ana Blandiana a fost cea care a pus bazele muzeului, în anul 1993 când, la Strasbourg, a solicitat secretarului general al Consiliului Europei la acea vreme, sprijin pentru transformarea închisorii într-un muzeu. La data de 20 iunie 1997, Memorialul de la Sighetu Marmaţiei a devenit muzeu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.