Suntem agitați, nerăbdători, nervoși că România nu are cadența economică a țărilor din Vest. Ba, din contră, în multe clasamente ne căutăm pe la urmă. Rânduielile țării nu-s așa cum ar trebui să fie. De aceea mulți semeni de-ai noștri au plecat departe de locurile de baștină. Comparația de acolo, cu ce au lăsat acasă, duce, din partea unora, la o atitudine rezervată, uneori supărătoare față de România. Neliniștea lor este pe deplin motivată dar nu mă împac cu vorbele denigratoare la adresa poporului român, pe care le aud des. Românii simt, pe propria lor muncă, diferența dintre acolo și aici. Când este vorba de trai mai bun, orice comentariu este de prisos. Referitor la celelalte mecanisme profunde, este dificil să fie reglate în câteva cuvinte.
Cine mai are răbdare și timp să judece corect realitatea? De la ce nivel am plecat când am aderat la Uniunea Europeană? Nu sunt avocatul plătit al acestui Club, dar nu mă pot detașa de un curs istoric, mai puțin prielnic pentru destinul nostru. Aud și versiuni ale îndoielii. E bine că am aderat la Uniunea Europeană? Am mai spus la timpul potrivit, și o repet, pentru România, aderarea la Uniunea Europeană a fost și rămâne o șansă istorică. Cum preciza profesorul Bogdan Murgescu, aderarea nu garantează emanciparea României de sub dominația grupurilor de interese. Care încearcă să țină statul captiv și nu se sfiesc să profite de resursele alocate de Uniunea Europeană. Vedeați o altă cale pentru România? Eu nu. Cu toate consecințele, care uneori nu ne plac.
Pe mine mă îngrijorează starea de sănătate a Uniunii. Suferințele care vin din interiorul ei nu ne lasă indiferenți. De la cauza migrațiilor, la justiție și statul de drept. Apoi bătălia pentru întâietate între Franța și Germania. Până acolo s-a mers încât numărul funcționarilor germani, la Centrala din Bruxelles, este mai mare decât al celor francezi. Soluția noastră este să ne vedem de drum, cu inteligența noastră europeană, în rosturile României. Pledez pentru tragerea de mânecă a autorităților române când vedem că și-au epuizat capacitatea de tracțiune. Profesorul Bogdan Murgescu sugera să privim spre calea irlandeză. Pentru asta ne trebuie energie națională sporită, dar și ceva din răbdarea istoriei. E greu să arzi etapele. Societatea are nevoie de ceva timp pentru a-și stabiliza transformările sociale. Când schimbările sunt bruște, societatea răspunde prost sau chiar se răzbună.
Ni se propune calea irlanderză. Bine, dar nu am avut, în ultima jumătate a veacului trecut, același traseu politic și social cu Irlanda. Țara lui Joyce, marele poet al unei noi etape a conștiinței umane, a aderat la Uniunea Europeană în anul 1973. Și a trecut prin multe încercări. Noi am aderat, după mai bine de trei decenii. Nu este greu de înțeles că este nevoie de timp suficient de maturizare a pârghiilor democratice, de stabilizare la nivelul jocului politic, dar mai ales la nivelul mentalităților. Ni se cere să avem toleranță, înțelegere pentru diversitate, acceptarea unor soluții convenite la aderare, respectul pentru instituții și să dobândim cultura echilibrului. Câte dintre aceste condiții, și multe altele, ni le asumăm? Nimeni nu va rezolva problemele țării, în favoarea noastră, mai bine decât noi.
Aici este ora de meditație. Aderarea are și perdanți. Dintre ei, unii se revoltă, alții sunt mai ușor de manipulat. Nu de puține ori politicienii profită cinic de aceste categorii. Apoi, polarizarea socială este un fenomen păgubos, care duce România într-o zonă de risc. Este nevoie de ridicarea românilor prin educație. Dacă lăsăm lucrurile cum sunt, vom produce tot mai mulți analfabeți funcționali. Nu știu cum pot dormi liniștiți cei care au condus Ministerul Educației, când aproape jumătate din elevii acestei țări știu să citească, dar nu pricep ce au citit. Vă imaginați ce vor deveni acești tineri? De societatea românească depinde întremarea acestui corp bolnav. Este diagnosticat, dar încă nu au aflat o doctorie adecvată. Rana se extinde.
Modelul irlandez rămâne un capriciu teoretic, bun de plimbat prin presă. Avem nevoie de noi ca să fim europeni. Calea pașoptistă a românilor ne poate fi timp de inspirație și curaj pentru acum. Tinerii români au învățat în Vest, dar s-au întors acasă să întemeieze Țara. Nu uit a spune că avem și noi irlandezii noștri, legați de Maramureș: Lucy Castle și Peter Hurley.
