Reprezentări biblice înfăţişate printr-o tehnică artistică inedită

0
38

Personaje biblice din Vechiul Testament precum Moise, Solomon sau Samson, precum şi diferite scene biblice au fost reprezentate printr-o tehnică artistică inedită, “nobiloplastia” de artistul Vincent Claude Van-Waeyenberghe. Lucrările pot fi văzute în Cabinetul cu medalii din cadrul Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu” din Baia Mare, până în 30 august.
Originar din Reims (Franţa), Vincent Claude Van Waeyenberghe este inventatorul „nobiloplastiei” şi a adus în faţa publicului băimărean cu basoreliefuri în cupru, precum şi un sul de pânză pictată, majoritatea înfăţişând aspecte şi personaje biblice. Conform relatării artistului, acesta s-a născut în Maroc, apoi la vârsta de 11 ani, însoţit de bunicii lui, s-a îmbarcat pe un vas cu destinaţia Israel. Acolo şi-a descoperit talentul pentru arte în general şi pentru prelucrarea metalelor în special. Priceperea în această tehnică, o îmbinare între gravură şi basorelief, şi-a dobândit-o exersând pe tuburi de pastă de dinţi, din care a realizat rame minuţios lucrate pentru fotografiile de familie. Ajutându-se de instrumente rudimentare, fără ciocan, foarfeci, poansoane, artistul prelucrează folie de cupru, pe care profesorii i le furnizează, remarcându-i talentul. Fineţea acestor plăci îi permite să dea naştere, prin modelare la rece a materialului relativ moale, a unor forme maiestuoase. De sub degetele sale iau formă „naturi moarte”, apoi feţe şi corpuri din ce în ce mai expresive. La vârsta de 16 ani, Vincent Claude lucrează într-un atelier pentru a împărtăşi şi altora din tainele meşteşugului său, la Centrul „Daroom” din Ashkelon, Israel. La 18 ani a revenit în Franţa. A vernisat prima expoziţie în 1965, ocazie cu care se va vorbi despre artist în ziare şi la televiziune, ca despre „moştenitorul unei tradiţii milenare”, folosind o tehnică nemaiîntâlnită în modelarea foiţelor de cupru „jumătate gravură, jumătate sculptură”, fără nicio unealtă de bătut. Începând cu anul 1999 a avut mai multe expoziţii în oraşe din România: Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Satu Mare, Cluj-Napoca.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.