Nici muncă fară pâine, nici pâine fără muncă

0
293

”Sărăcia în România este foarte profundă”- a fost concluzia unui studiu publicat la finalul anului trecut de Institutul Național de Statistică. Datele se refereau la 2017 fiind cele mai recente pe această temă – și indicau o rată a sărăciei de 23,5%, adică 4,6 milioane de români pot fi considerați săraci. Indiferent de dmensiunea ei, problema sărăciei există și nicio guvernare nu are dreptul să o neglijeze, dar abordarea trebuie făcută curajos și corect.
Referindu-se la problema sărăciei, statul adoptă în mod declarat strategia contracarării efectelor acesteia. Dar aceasta e o soluție provizorie, care riscă să devină una permanentă, atâta timp cât nu contracarează cauzele ce determină sărăcia. E ca și cum în fiecare an ai fi ajutat să-ți zugrăvești casa în care plouă, în loc să repari o dată acoperișul.
Să fiu bine înțeles, sunt de acord că e de datoria statului să-i ajute pe cei care nu se pot ajuta singuri. Dar o datorie la fel de importantă este ca statul să asigure un nivel de trai decent cetățenilor săi. Și când spui decent, automat nu mai e vorba de pomeni, ci de asigurarea posibilității ca, muncind decent, un cetățean să poată trăi decent. Nu degeaba unul dintre proverbele românilor este ”nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă”.
Desigur, la noi încă se mai pune problema unde să muncești, dar suntem la punctul de inflexiune în care multe domenii din economie se confruntă cu o criză a forței de muncă. Și când vorbim de locuri de muncă, trebuie subliniată importanța acelora care produc plusvaloare. Astfel de joburi sunt asigurate în mod covârșitor de întreprinzătorii privați, fiind chiar chintesența existenței lor, căci în absența valorii adăugate, întreprinzătorii dau faliment și dispar.
Oamenii de afaceri, în parteneriat cu angajații (fiecare având nevoie unul de celălalt) produc plusvaloarea care sapă la rădăcina sărăciei. Doar munca însoțită de valoare adăugată aduce bună­starea și ea reprezintă soluția reală și eficientă de diminuare a sărăciei. Celelalte măsuri de contracarare, ajutoare temporare fluturate în ochii votanților sunt doar paleative și populisme.
În 1990, când toată lumea se poziționa politic în vreun fel, un critic român de film (Grid Modorcea) a fost întrebat ce politică face. ”Politica mea e munca” – a răspuns acesta. Sunt de acord cu aserțiunea și cu asta trebuie să fie de acord toate for­ma­țiu­nile politice, indiferent de doctrina lor.
Simion BIZĂU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.