România are o economie subterană uriaşă, de circa 200 de miliarde lei pe an, ceea ce ar trebui să-i pună pe politicieni în consens indiferent de ideologia lor şi de partidul din care fac parte, spre binele comun. Statul democrat a scăpat de sub control acest fenomen de neplată sistematică a impozitelor şi taxelor datorate bugetelor, iar acum avem nevoie de o voinţă publică unanimă, pentru a putea lua măsuri eficiente. Cu cît trec anii, devine tot mai greu de acţionat!
Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a reformat sistemul cu ajutorul unui împrumut de 80 de milioane de euro, luat de la Banca Mondială, dar dimensiunea evaziunii şi fraudei fiscale n-a scăzut, ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi cei de bună-credinţă. Economia subterană estimată atinge un sfert din produsul intern brut, ceea ce înseamnă că una din patru firme lucrează la negru sau cel puţin la gri.
Avem multe afaceri subterane, adică firmele n-au autorizaţii de la Registrul Comerţului, Primărie, Fisc… Aceşti oameni de afaceri dubioase nu se conformează nici unei legi, scopul unic fiind să nu plătească impozite la stat, taxe, asigurări… Mărimea fraudei estimate este imensă, specialiştii o apreciază ca o problemă majoră a ţării. Fiscul nu colectează o treime din taxa pe valoarea adăugată, ceea ce pentru buget înseamnă pierderi mari, care pun în pericol siguranţa naţională, statul devenind din ce în ce mai slab.
Instituţiile publice se complac în această situaţie de pasivitate, ne avertizează Fondul Monetar Internaţional, care a evaluat economia subterană din statele europene. Ţările vecine, precum Bulgaria şi Polonia, sînt şi ele „fruntaşe” în clasamentul FMI pe 2018. Când nu ai bani pentru autostrăzi, deficitul de încasare arată un Guvern incapabil. Dacă media europeană este de 40%, România a ajuns abia la 25-26%.
În ultimii ani, economia subterană a oscilat între 36 şi 23% din PIB, în scădere, anul cel mai nefavorabil fiind 1991, după haosul Revoluţiei din 1989. Criza economică din 2008 a dus din nou la o creştere a economiei informale în statele europene, cu 2-3% din PIB, ceea ce înseamnă foarte mult. Bun-platnicii rămîn să poarte povara taxelor, impozitelor şi contribuţiilor la asigurările sociale, mediul concurenţial corect fiind afectat.
Şi munca la negru a fost scăpată din frîul controlului, România se află pe locul al II-lea în Uniunea Europeană, procentul fiind de 25, adică unul din patru salariaţi lucrează la gri, deficitul de încasare fiind de 35-36%. În ultimii doi ani, au fost luate măsuri forţate de transparentizare a contribuţiilor sociale, aşa că diferenţa între ce şi-a propus Fiscul să încaseze şi ce încasează efectiv a scăzut, semn pozitiv, deci se poate!
Soluţiile pe care statul trebuie să le adopte sînt cunoscute teoretic, dar decizia întîrzie. Prima idee ar fi digitalizarea, adică baza de date electronice să fie comună pentru toate instituţiile de stat, astfel ca un cetăţean să fie verificat încrucişat de calculator, evaziunea fiscală devenind prea riscantă sau chiar imposibilă. O altă idee: nivelul taxelor pe muncă ar putea să scadă cu cîteva procente sub 36%, pentru a atinge media UE, însă economia noastră nu-i previzibilă, reducerea impozitelor şi taxelor de regulă nu duce la o mai bună colectare, ci este considerată o slăbiciune de care e bine să profiţi, să nu renunţi la evaziunea fiscală, să nu creşti nivelul de conformare…
Economia gri înghite anual zeci de miliarde de euro, fenomen ce trebuie stopat cît mai repede, ne-o cer bunii plătitori de impozite!
