Târg de Crăciun la Grădinița cu program prelungit din Seini

0
509

Moșul Primăriei și Consiliului Local Seini a poposit la Grădinița cu Program Prelungit unde a fost așteptat cu emoția și bucuria primului Târg de Crăciun cu decorațiuni de iarnă confecționate de copii și „doamne”.
Stimulate de succesul manifestării din toamnă, educatoarele au așezat lacrimi de fericire în inimile de copil care au bătut precum clinchetele de clopoțel, prin dansuri și cântecele vesele. A fost adusă din nou strălucire curții grădiniței cu frumoase decorațiuni și aranjamente de Crăciun. Moșul a venit cu o trăsură specială trasă de doi cai din magica poveste a Crăciunului. Au fost prezenți primarul orașului, Gabriela Tulbure și inspectorul IȘJ MM, Ioana Kadar ș.a. Se cuvin felicitări organizatorilor: Gabriela Chereji, Adina Lenghel, Raluca Sopoian, Vera Bărbuș, Luminița Carla Oniga, Gabriela Koza, Delia Huszti, Stela Andercău, Lia Stauder, Ancuța Vaida, Claudia Nastai, Oana Șulea, personalului administrativ, părinților devotați care au dovedit și de data aceasta dăruire, entuziasm și multă veselie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.