Grupul de colindători de la societatea Urbis Baia Mare nu a ocolit nici în acest an redacţia Graiul Maramureşului. Cu o ţinută elegantă, colindătorii au adus în dar gazdelor un repertoriu original de colinde şi o interpretare din suflet pentru suflet.
Coordonaţi de inginerul-şef al societăţii locale de transport în comun, Nelu Vele, cei de la Urbis au colindat: “După datini colindăm”, “Colindăm în seara de Crăciun”, “Trei creştini se întâlniră” şi “Trei păstori”. A fost unică o colindă din cel de-al Doilea Război Mondial, culeasă de la mama sa din Tămaia de şeful secţiei exploatare, Ioan Fârte, “Trei creştini se întâlniră”. Mulţumiri pentru colindul adus în redacţie se îndreaptă spre colindătorii de la Urbis şi invitaţia în avans pentru a veni şi în 2020.




























