În 19 februarie, s-au împlinit 144 de ani de la nașterea sculptorului român Constantin Brâncuși, considerat cel mai important sculptor al secolului XX, cu contribuții considerabile la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. A venit pe lume în satul Hobița, comuna Peștișani, județul Gorj, într-o casă de lemn. Destinul genialului artist, nu de puține ori, s-a împotmolit de vremuri potrivnice din partea unor autorități din România. În epoca realismului socialist, Brâncuși a fost considerat ca unul dintre reprezentanții formalismului burghez cosmopolit. Încet, încet opera lui a fost recuperată de cultura română. A fost amenajat Complexul de la Târgu Jiu, s-au scris cărți fundamentale semnate de mari spirite ale vremii.
Mi-au fost, la începuturile mele, cărți de căpătâi cele semnate de V. G. Paleolog (Tinerețea lui Brâncuși), ori Peter Neagoe (Sfântul din Montparnasse). Apoi, biblioteca mea s-a îmbogățit cu studii ale unor autori străini. Așa am aflat că marele sculptor englez Henry Moore, unul dintre animatorii artei moderne, a scris: „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure.” Fiecare generație se raportează la opera marelui sculptor român, după atmosfera epocii în care își duce viața. Chiar mă întreb ce știu tinerii noștri despre Brâncuși? Anul acesta, Ministerul Culturii, instituție care, și cu acest ministru, nu prea excelează în cultură, a avut o idee oarecum îndrăzneață. A desemnat-o pe basarabeanca Irina Rimes ca ambasador onorific al Zilei Brâncuși, 2020.
Irina este o cântăreață, a scris o carte, are mulți urmăritori pe rețelele de socializare, a fost inclusă de Forbes pe lista celor mai de succes tineri. Este o vedetă de televiziune care a câștigat un concurs de talente. (S-a născut în 1991, în Izvoare, Republica Moldova. Acum este stabilită în România). Reacții dure, un imens val de critici din partea unor parlamentari, a unor realizatori de televiziune. Au ironizat-o că nu este critic de artă, că nu poate desluși miracolul lucrărilor marelui sculptor. Unii i-au reproșat ministrului culturii că nu l-a desemnat pe Andrei Pleșu. Dar nu era vorba de o prelegere academică. Nici să vorbească despre prietenia sculptorului cu scriitorul James Joyce. Ori despre procesul lui cu Statele Unite ale Americii.
Irina era simbolul, pentru o zi, al generației sale, pentru a-l descoperi pe marele sculptor. Mai ales că la Muzeul Național de Artă al României, fostul Palat Regal, de ziua nașterii sculptorului, a fost organizată o expoziție de fotografii cu operele lui Brâncuși. Unde au fost și specialiști în artă. Consider că Irina nu avea rol de exegetă, ci purta mesajul adecvat pentru asemenea împrejurări: „Lumea lui Brâncuși mai aproape de tine.” Mi-a plăcut înțelegerea lui Mihai Șora pentru această desemnare: „Copilul Irina are timp să învețe câte în Lună și în stele despre Brâncuși, va învăța din mers, odată cu alți copii care o prețuiesc și cresc alături de dumneaei. Poate într-o zi va scrie un cântec despre Brâncuși”, a scris filosoful.
N-am constatat atitudini ferme față de un primar, din Târgu Jiu, care a dispus să bată piroane în „Poarta Sărutului” pentru a atârna ghirlande de Crăciun. Pe când japonezii, am văzut cu ochii mei, se apropie cu sfială de acest monument unic în lume. Da, tânăra a devenit pentru o zi Irina lui Brâncuși. Ipostază care nu a umbrit cu nimic geniul sculptorului român. De altfel, Irina a avut o mărturisire de bun-simț: „Nu știu dacă sunt cea mai bună alegere, dar știu un lucru sigur și anume că noi, românii, avem o cultură cu care putem să ne mândrim. Iar Brâncuși face parte din ea.”
Irina a fost prezentă la Palatul Regal, alături de premierul român și ambasadoarea Franței în România. Acolo i-a îndemnat pe tineri: „Arta este pentru toată lumea. Cunoașteți-l pe Brâncuși, redescoperiți-l pe Brâncuși. Mergeți la Târgu Jiu! Vorbiți despre el și arta lui!” Aceasta a fost misiunea ei. Irina a încheiat cu afirmația: „Basarabia este România!” Marele sculptor nu trebuie închis doar în sfere înalte, acolo unde, după unii, o privire profană l-ar putea ofensa. Nici vorbă. Brâncuși își dorea ca printre lucrările sale să se joace copiii. Irina lui Brâncuși a împlinit, într-un fel, dorința lui. Și nu i-a întunecat aura geniului.
Să nu fim atât de sofisticați cu maestrul simplității profunde. Mă întreb ce ar fi zis Brâncuși dacă s-ar fi întâlnit cu Irina ? Făcea o variantă nouă pentru „Domnișoara Pogany”.
